



Explozia de aseară în blocul de locuit de pe strada Independenții 12/1, din sectorul Botanica al Capitalei s-a produs din cauza încălcării regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea echipamentului ce funcționează pe bază de gaz natural. O asemenea versiune preliminară a anunțat astăzi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Potrivit IGSU, la fața locului pentru elucidare tuturor circumstanțelor activează Laboratorul Experimental Antiincendiar și specialiști din cadrul Direcției prevenire a riscurilor a Inspectoratului.
Amintim că deflagrația a avut loc în seara zilei de ieri, 22 februarie, la bucătăria comună de la etajul doi a unui bloc cu șase nivele. În urma exploziei, patru persoane au avut de suferit. Trei minori cu vârstele de un an, zece ani și șaisprezece ani au primit traumatisme, fiind internați la spitalele „Valentin Ignatenco” și „Emilian Coțaga” din municipiul Chișinău.
Minorii de un an și zece ani au primit traumatisme ușoare fiind în exteriorul blocului în momentul producerii deflagrației, iar băiatul de șaisprezece ani a primit arsuri de gradul I, II și III pe mâini, piept și față, fiind în încăperea unde s-a produs deflagrația.
O femeie care de asemenea s-a aflat în exteriorul blocului s-a ales cu traumatisme ușoare. Starea tuturor persoanele este satisfăcătoare, anunță IGSU.
Circumstanțele cazului sunt investigate de organele de drept.
![]() |
EUR | 21.3426 | 0.1835% |
![]() |
USD | 17.4546 | -0.4227% |
![]() |
RUB | 0.2368 | 0.0422% |
![]() |
RON | 4.3784 | 0.2129% |
![]() |
UAH | 0.6257 | -0.3186% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV