Logo Realitatea.md

Numărul deținuților din penitenciare este în scădere. Cum explică Ministerul Justiției statisticile

20 Septembrie 2018, 12:41 // Societate

Numărul deținuților în penitenciare este în scădere în prima jumătate a acestui an. Dacă anul trecut, la data de 1 iulie, în închisorile din țară se aflau 7868 de persoane, anul acesta, la aceeași dată se în pușcării se aflau 7319 de deținuți.

Foto simbol: ziuadecj.realitatea.net

Potrivit Ministerului Justiției, scăderea numărului de deținuți în penitenciare ține intrarea în vigoare a legii privind umanizarea politicii penale, din luna decembrie a anului trecut. 

Astfel, potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, în primul semestru al anului 2018, și-au început termenul de detenție 1804 persoane, în timp ce 1920 persoane și-au executat pedeapsa și au fost eliberate.

De asemenea, în prima jumătate a anului 2018 au fost eliberate din detenție, fiindu-le înlocuită partea neexecutată din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, 97 persoane față de 7 persoane în anul 2017. În aceeași perioadă de timp au fost eliberate condiționat înainte de termen 260 persoane comparativ cu 115 în anul 2017.

„Prin modificările aduse codului penal, codului de procedură penală, codului de executare și codului contravențional,au fost implementate o serie de mecanisme funcționale de executare a pedepsei și eliminate mai multe blocaje. Principalele modificări țin de fortificarea rolului instanței de judecată în individualizarea pedepsei, liberarea condiționată înainte de termen, înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, condamnarea cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoarea, etc.”, se menționează într-un comunicat de la Ministerul Justiției.

În Republica Moldova funcționează 14 penitenciare. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7491 1.1421%
USD USD 16.9374 0.9982%
RUB RUB 0.2150 -1.1949%
RON RON 4.0534 1.1984%
UAH UAH 0.5987 0.8762%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile