Logo Realitatea.md

O alternativă eco pentru industria de modă: Pielea de ananas

25 Decembrie 2018, 12:44 // Life

O femeie de afaceri din Spania vrea să-i convingă pe toți că ananasul este bun nu doar de mâncat, dar și de purtat ca îmbrăcăminte, scrie Mediafax.

Foto: wtvox.com

Carmen Hijosa a creat Piñatex, un material textil ţesut din fibrele lungi rămase de pe urma fructelor, şi speră să îl poată oferi industriei de modă drept alternativă durabilă pentru piele.

Hijosa este designer de îmbrăcăminte şi a renunţat la folosirea pielii naturale din motive ecologice. A durat opt ani pentru ca aceasta să dezvolte textilele ei alternative. „Datorită caracteristicilor fibrelor - sunt foarte fine, puternice şi flexibile - ideea mea a fost ce ar fi dacă aş face o plasă folosind aceste fibre”, a declarat Hijosa pentru Reuters.

Hijosa, care a înfiinţat compania Ananas Anam pentru a introduce pe piaţă Piñatex, lucrează cu fermierii de ananas din Filipine, care recoltează şi sfărâmă fibrele, acestea fiind în cele din urmă transformate în Piñatex, în Spania.

Pentru a face un metru pătrat de Piñatex sunt necesare 460 de frunze. Compania nu duce lipsă de materie primă. Producţia globală de ananas a depăşit 25 milioane de tone în 2016, potrivit statisticilor.

Compania Ananas Anam spune că deşeurile primelor zece ţări producătoare pot înlocui teoretic peste 50% din producţia globală de piele. De la lansarea sa comercială în 2015, Piñatex a fost utilizat de aproximativ 500 de producători, inclusiv casa de modă Hugo Boss prin folosirea materialului pentru pantofii săi de sport vegani.

Citeste tot despre: ananas, modă, piele, Spania
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3885 -0.1740%
USD USD 17.5041 -0.5709%
RUB RUB 0.2745 -0.3991%
RON RON 4.0597 -0.3877%
UAH UAH 0.7233 -0.5500%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile