Logo Realitatea.md

O judecătorie din Moscova a dispus arestarea din oficiu a lui Platon

14 August 2019, 19:04 // Societate

Judecătoria Tver din Moscova a dispus astăzi, 14 august, arestarea din oficiu a omului de afaceri Veaceslav Platon, fiind învinuit în dosarul în care figurează fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc privind scoaterea din Federația Rusă a peste 37 de miliarde de ruble, scrie Interfax.ru.

Foto: telegraph.md

Platon este arestat pentru două luni din momentul reținerii sau extradarea lui în Federația Rusă. Anterior, aceeași judecătorie a dispus arestarea din oficiu și a lui Plahotniuc, ambii fiind anunțați în căutare internațională.

Potrivit Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse, cei doi, având cetățenie rusă, au organizat un grup criminal care se ocupa de scoaterea ilegală a banilor în proporții deosebit de mari. Suma care ar fi fost scoasă de cei doi din Federația Rusă ar constitui 37 de miliarde de ruble rusești.

Amintim că Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare, fiind învinuit că ar fi obținut aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse, în noiembrie 2014. Iar în decembrie 2018, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat la închisoare în dosarul legat de Moldasig și cel în care este acuzat de escrocherie și corupere a unor angajați ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”. În total, judecătorii i-au stabilit o pedeapsă cumulativă de 25 de ani de închisoare.

Citeste tot despre: arest din oficiu, moscova, Platon
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.2253%
USD USD 17.8856 0.5103%
RUB RUB 0.2723 0.8892%
RON RON 4.1887 0.2441%
UAH UAH 0.7156 1.0164%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile