Logo Realitatea.md

O moldoveancă, condamnată la detenție pe viață în SUA. A împușcat în cap de 4 ori un șofer de camion (FOTO)

23 Octombrie 2018, 15:28 // Societate

Mariana Lesnic, cetățeană originară din Republica Moldova în vârstă de 44 de ani - reținută pentru că a ucis anul trecut, un șofer de camion din orașul Monroe, statul Louisiana, SUA, a fost condamnată la pușcărie pe viață, transmite presa internațională.

Femeia ar fi refuzat să vorbească pe parcursul examinării procesului. A întrebat doar judecătorul dacă ea poate să respingă orice recurs, atunci când a fost anunțată că poate să fie ajutată să depună unul prin avocatul de stat.

Aceasta a fost găsită vinovată că l-a împușcat pe Ernest Kummer, în vârstă de 60 de ani, în luna septembrie a anului trecut. Kummer a făcut cunoștință cu Lesnic, în timp ce ea făcea autostopul.

Moldoveanca a recunoscut în cadrul audierilor că l-a împușcat pe bărbat de patru ori în cap, atunci când el dormea în cabina camionului. Ea a povestit că a recurs la faptă, pentru că el a amenințat-o cu o armă, obligând-o să întrețină relații sexuale.

Potrivit ei, Kummer a preluat-o în Nebraska, acceptând să o ducă în Washington, după ce a lăsat o încărcătură în Chicago. Șeful lui Kummer, însă, a spus că bărbatul plănuia să o aducă înapoi în Nebraska.

Istoria era confunză, ca într-un final să se adeverească faptul că avea discernământ. Declarațiile sale nu coincideau cu probele colectate de poliție și anexate în dosarul trimis în instanță.

Camerele de supraveghere din magazinele pe unde au trecut cei doi au surprins mai multe momente în care femeia ar fi putut să fugă, dacă era amenințată. Mai mult, ea avea un telefon mobil și o armă.

Totodată, anchetatorii au verificat și au stabilit că Kummer nu avea arme acasă.

Fostul soț al lui Lesnic, Bert Wolfson, a caracterizat-o ca o femeie narcisistă, care vede și obține doar ce vrea ea. El a mai spus că a fost șocat că a împușcat un om cu sânge rece, pentru că atunci când erau căsătoriți, ea prefera să nu se folosească de arme.

Moldoveanca nu a avut nicio reacție, atunci când a fost pronunțată sentința. Ea nu avea o adresă stabilă, dar a emigrat în SUA încă din anul 2001. Instanța a mai dispus să-i fie achite familiei victimei 150.000 de dolari și 4.460 de dolari în conformitate cu programul de compensare a victimelor infracțiunilor.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3229 -0.5829%
USD USD 17.0194 -0.0840%
RUB RUB 0.2528 -1.4425%
RON RON 4.1486 -0.4893%
UAH UAH 0.6109 0.0655%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile