Logo Realitatea.md

O nouă explozie în Beirut, provocată de o „eroare tehnică”. Mai multe persoane rănite

22 Septembrie 2020, 18:03 // În lume

Un depozit de armament al grupării şiite pro-iraniene Hezbollah a explodat marţi în sudul Libanului, rănind mai multe persoane, potrivit unei surse de securitate citate de Reuters.

Conform acestei surse, deflagraţia a fost provocată de o „eroare tehnică”. O imensă coloană de fum negru s-a ridicat deasupra locului exploziei al cărei suflu a fost resimţit în satul Ain Qana, din sudul Libanului, zonă care este un fief politic al acestei grupări puternic înarmate ce are o influenţă politică semnificativă în Liban şi a purtat mai multe războaie cu Israelul.

Potrivit unei alte surse de securitate, Hezbollah a creat un cordon de securitate în jurul depozitului unde s-a produs explozia, la circa 50 de kilometri sud de capitala Beirut.

Imagini de la locul exploziei au fost difuzate de postul libanez Al-Jadeed şi arată cel puţin un incendiu care încă nu a fost stins.

Acest incident provoacă noi îngrijorări în Liban, ţară care se confruntă cu cea mai gravă criză după războiul civil dintre anii 1975 şi 1990 şi încă nu şi-a revenit după explozia devastatoare survenită în luna august în portul Beirut, soldată cu cel puţin 100 de morţi.

Amintim că, la începutul lunii august curent, o explozie devastatoare a avut loc în portul din Beirut, capitala Libanului. Ulterior, presa a depistat că încărcătura de azotat de amoniu, care ar fi provocat explozia ar fi fost transportată de o navă sub pavilion moldovenesc.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9400 -1.0726%
USD USD 17.0377 -0.0575%
RUB RUB 0.2144 -3.9427%
RON RON 4.0899 -1.0715%
UAH UAH 0.5990 -0.5149%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile