Logo Realitatea.md

O nouă seară de proteste la Belgrad, dar mai calmă comparativ cu nopțile trecute

12 Iulie 2020, 12:24 // În lume

Zona din faţa parlamentului sârb, care a semănat cu un teatru de război în majoritatea serilor din această săptămână pe fondul protestelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19 de către autorităţi, a fost scena unei manifestaţii mai liniştite sâmbătă seara, relatează dpa şi MIA.

Între 500 şi 1.000 de oameni au participat relativ distanţaţi la protestul de sâmbătă seara, mulţi dintre ei stând jos.

Prin mijlocul mulţimii au trecut participanţii la un marş de protest, împotriva secesiunii Kosovo, purtând icoane şi intonând cântece religioase la megafoane şi întâmpinaţi cu aplauze de participanţii la protestul antiguvernamental.

Atmosfera a fost totuşi tensionată, iar mici grupuri de indivizi care corespundeau imaginii huliganilor prezenţi la toate manifestaţiile din serile precedente, când au incitat la violenţe, şi-au făcut apariţia pe străzile din jurul parlamentului, o parte dintre ei fiind reţinuţi de poliţiştii care patrulau în zonă.

Protestele au început marţi, după ce preşedintele Aleksandar Vucic a anunţat reintroducerea de interdicţii de circulaţie la Belgrad în weekend din cauza deteriorării situaţiei epidemice, măsură la care s-a renunţat însă ulterior.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.4006%
USD USD 16.7051 0.9512%
RUB RUB 0.2276 0.1320%
RON RON 4.0919 1.3750%
UAH UAH 0.6112 1.8836%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile