Logo Realitatea.md

O vicepreședintă PAS spune de ce formațiunea sa nu agreează ideea unui Guvern minoritar condus de Năstase

25 Februarie 2021, 08:54 // Politica

Vicepreședinta PAS, Natalia Gavrilița spune că formațiunea din care face parte nu agreează ideea unui Guvern minoritar condus de Andrei Năstase, întrucât învestirea acestuia ar îndepărta și mai mult data alegerilor anticipate, lucru pentru care pledează inclusiv președinta țării Maia Sandu. Declarațiile au fost făcut de Gavrilița în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari" de la TV8.

„Nu văd cum un Guvern minoritar, fără o susținere majoritară în Parlament, poate asigura soluționarea problemelor oamenilor. Știm din experiența Guvernului Sandu, în momentul în care se fac anumite progrese pentru a curăța instituțiile statului, deputații afectați de aceste progrese în combaterea corupției, vin cu moțiune de cenzură. Nu facem decât să prelungim agonia cu o lună, două", a declarat Natalia Gavrilița.

Vicepreședinta PAS mai spune că Maiei Sandu nu-i este frică de inițierea procedurii de suspendare a sa din funcție și că este gata să meargă la referendum. „Ar fi o cale ca, totuși, să se meargă cu încă o nominalizare a prim-ministrului și picarea acestui vot. Sau să se meargă la referendum. Dna președinte este gata să meargă la referendum, sunt gata partidele politice să meargă la acest exercițiu? Președintele a promis oamenilor o schimbare și noi credem că această schimbare trebuie făcută acum", a spus Gavrilița.

Candidata înaintată de Maia Sandu la funcția de prim-ministru a evitat să spună dacă șeful statului va iniția sau nu consultările cu fracțiunile parlamentare, așa cum a sugerat Curtea Constituțională. „Este foarte clar că în Parlament nu există o majoritate stabilă care poate guverna pe timp de criză în beneficiul cetățenilor. Și acum discuțiile sunt la Parlament, asta înseamnă că nici partidele nu au acum o soluție pe care s-o propună președintelui Sandu", a mai adăugat oficiala. 

Precizăm că, Natalia Gavrilița a fost prima candidată desemnată de președinta Maia Sandu la funcția de prim-ministru. În timpul primei tentative de învestire a Guvernului Gavrilița, cabinetul său de miniștri nu a acumulat niciun vot în plenul Parlamentului. După decizia Curții Constituționale, privind declararea neconstituționalității decretului de desemnare repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru, președinta Maia Sandu a menționat că cetățenii vor fi cei care-și vor alege viitorul la alegeri anticipate sau la referendum. Șeful statului a evitat să menționeze dacă se va conforma sau nu deciziei Curții Constituționale de a iniția consultări cu fracțiunile parlamentare.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 21.3163 0.0000%
USD USD 17.9679 0.0000%
RUB RUB 0.2326 0.0000%
RON RON 4.3341 0.0000%
UAH UAH 0.6437 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile