Logo Realitatea.md

Șoferi arși la buzunare! Amenzile aplicate de polițiști aduc MILIOANE de lei în bugetul statului (INFOGRAPHIC)

29 Mai 2015, 12:00 // Societate

Amenzile aplicate șoferilor nedisciplinați aduc milioane de lei în bugetul statului. În comparaţie cu anul trecut, suma a crescut considerabil. Potrivit oamenilor legii, șoferii ”uită” de regulile de circulaţie rutieră și astfel își permit să încalce regimul de viteză, să nu-și cupleze centura de siguranță sau să consume alcool înainte de a urca la volan. 

Foto: realitatea.md

Inspectoratul Național de Patrulare desfășoară diverse operațiuni speciale și intensifică activitățile orientate la asigurarea securității circulaţiei rutiere.

De la începutul anului, pentru încălcarea vitezei, inspectorii de patrulare au aplicat amenzi în sumă de peste 23 milioane de lei, aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost aplicate amenzi de circa 12 milioane de lei. Pentru cei care nu și-au cuplat centura de siguranță, în acest an au fost aplicate amenzi de peste 670 de mii de lei, față de aceeași perioadă din 2014 – peste 1,8 milioane de lei.

Din păcate, nu doar șoferii sunt cei care încalcă Regulamentul Circulației Rutiere. Doar în acest an, peste 3.000 de pietoni au fost sancționați de oamenii legii, fiin aplicate amenzi în sumă de peste 300 de mii de lei. În aceeași perioadă din 2014, circa 800 de pietoni s-au ales cu procese contravenționale, în sumă totală de circa 40 de mii de lei. 

Oamenii legii îndeamnă șoferii să dea dovadă de maximă prudență, vigilență și corectitudine. Nerespectarea prevederilor legislației în domeniul securității circulației rutiere duce spre consecințe tragice.  

Vedeți mai jos statistica încălcărilor regulilor circulației rutiere. Informația este bazată pe perioada 01.01.2015 – 28.05.2015 în comparație cu 01.01.2014 – 28.05.2014. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5899 -1.0971%
USD USD 16.6432 -0.4421%
RUB RUB 0.2255 -0.3535%
RON RON 4.0514 -1.1854%
UAH UAH 0.5992 -1.0895%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile