Logo Realitatea.md

Oportunități de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională, discutate de Pavel Filip și comisarul pentru Politica Regională a UE, Corina Creţu

31 Martie 2017, 16:11 // Actualitate

Cooperarea cu UE în contextul politicii de dezvoltare regională şi a participării Republicii Moldova în cadrul Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD) au fost discutate astăzi de prim-ministrul Pavel Filip și comisarul pentru politica regională a UE, Corina Creţu.

Foto: gov.md

Premierul s-a referit la interesul Republicii Moldova pentru consolidarea instrumentelor financiare disponibile în cadrul Strategiei pentru regiunea Dunării, precum și identificarea unor noi soluții și oportunități de finanțare pentru statele non-membre UE.

„Suntem în continuare interesați în elaborarea și dezvoltarea unor proiecte comune în domenii precum eficiența energetică, interconectarea căilor de comunicare și a resurselor energetice, protejarea mediului și dezvoltarea durabilă, consolidarea schimburilor academice și susținerea inovației”, a spus Pavel Filip.

La rândul său, comisarul european a salutat rezultatele obţinute de ţara noastră în vederea implementării Strategiei, precum şi angajamentul de a valorifica în acest sens potenţialul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020. „Vă încurajez să folosiți mecanismele Acordului de Asociere pentru dezvoltarea proiectelor regionale în Republica Moldova. Vă asigur că veți avea în mine un partener pentru dialog. Cel mai important este să aveți capacitatea administrativă pentru absorbția fondurilor europene”, a spus Corina Crețu.

La finalul întrevederii, premierul Pavel Filip a invitat-o pe Comisarul Corina Crețu să viziteze Republica Moldova, invitație acceptată de oficialul european.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3862 0.3754%
USD USD 17.1083 0.2073%
RUB RUB 0.2587 0.7399%
RON RON 4.1557 0.3744%
UAH UAH 0.6154 0.1465%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile