Liderul opoziţiei din Armenia, Nikol Pashinyan, s-a declarat marți că este „pregătit să conducă ţara'', la o zi după demisia premierului Serzh Sargsyan la capătul a 11 zile de manifestaţii, relatează AFP.
„Bineînţeles, sunt pregătit să conduc ţara", a declarat Nikol Pashinyan, întrebat, în cursul unei conferinţe de presă în faţa corespondenţilor străini, dacă este pregătit să preia conducerea guvernului din această fostă republică sovietică din Caucazul de Sud. "Dacă poporul îmi încredinţează această responsabilitate, sunt pregătit să mi-o asum", a adăugat el.
Mai devreme în aceeaşi zi, acest deputat şi opozant a defilat aproape două ore cu mii de simpatizanţi din Piaţa Republicii, locul manifestaţiilor împotriva lui Sargsyan din centrul oraşului Erevan, până la memorialul dedicat victimelor genocidului armean, ridicat pe o colină ce domină capitala Armeniei.
Astăzi, Karen Karapetyan, un fidel al premierului demisionar, urmează să aibă o întâlnire cu Nikol Pashinyan pentru a discuta despre viitorul politic al ţării.
Potrivit legii, deputaţii din parlamentul armean au la dispoziţie şapte zile după demisia prim-ministrului pentru a propune noi candidaturi la acest post, iar votul ar putea avea loc la 2 mai.
În timp ce Partidul Republican al lui Serzh Sargsyan dispune în prezent de 65 de locuri din totalul celor 105 ale parlamentului, Nikol Pashinyan, a lansat un apel marţi seară la organizarea de alegeri legislative anticipate „în cel mai scurt timp, peste o lună sau două". El a dat asigurări că „nu va fi nicio vendetă politică" în privinţa lui Serzh Sargsyan.
![]() |
EUR | 21.0442 | -1.3981% |
![]() |
USD | 17.4749 | 0.1163% |
![]() |
RUB | 0.2357 | -0.4645% |
![]() |
RON | 4.3171 | -1.4001% |
![]() |
UAH | 0.6238 | -0.3037% |
Vezi si alte valute |
Președintele Maia Sandu susține declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate
Răspunsul Președinției la acuzațiile lui Dodon legate de „Sputnik V”
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Președintele CCM, Domnica Manole, susține un briefing de presă
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
Au votat în prima lectură! Vor depune jurământul la inițiativa lui Dodon
Ultima oră! Starea de urgență în sănătate publică, prelungită cu două luni