Logo Realitatea.md

Opt vameși de la Leușeni, cel mai traversat post, vor fi judecați pentru mită

20 August 2019, 08:44 // Societate

Opt inspectori vamali ai Postului Vamal Leuşeni-Albiţa vor compărea pe banca acuzaţilor pentru corupere pasivă. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a celor opt în judecată.

Activitatea criminală a vameşior a fost documentată pe parcursul anului 2018 de procurorii anticorupţie, în comun cu Serviciul Protecţie Internă şi Anticorupţie şi Direcţia Integritate şi Supraveghere a Serviciului Vamal.

Sumele ilegale pe care le încasau

Suma bunurilor primite de la persoane fizice varia între 200 lei şi 50 euro, în funcţie de fiecare caz ce urma a fi devamat.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii au fost documentate acţiunile ilegale atât ale celor opt inspetori vamali, cât şi a mai bine de 20 de persoane fizice.

Cum vor fi pedepsiți?

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă amendă de până la 2.000 unităţi convenţionale, adică de până la 100.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate timp de 5 ani.

De menționat că Leușeni înregistrează cele mai multe traversări. Spre exemplu, ultima statistică a Poliției de Frontieră, colegii de breaslă a Serviciului Vamal, arată că, în ultimele 24 de ore, prin acest punct de trecere au traversat 15 322 de persoane.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5200 0.0000%
USD USD 17.6396 0.0000%
RUB RUB 0.2751 0.0000%
RON RON 4.1166 0.0000%
UAH UAH 0.7178 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile