



Membrii Organizaţiei Teritoriale PDM Soroca au semnat o adresare către preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, în care reclamă abuzuri şi presiuni pe care funcţionarii publici le-au făcut asupra echipei partidului din Soroca.
Potrivit lor, timp de câteva săptămâni membrii organizaţiei au fost şantajaţi şi intimidaţi de către reprezentantul guvernului în teritoriu, Vladimir Ceban, şi directorul general AIPA, Vadim Curmei. „Prin depăşirea atribuţiilor de serviciu, aceşti funcţionari publici au încercat să-i determine să acţioneze împotriva propriilor convingeri, pentru a obţine următoarele scopuri: destabilizarea echipei PDM Soroca, influenţarea situaţiei politice locale, defăimarea conducerii PDM și constrângerea persoanelor semnatare a declaraţiei din 15 ianuarie 2021 de a lucra în campania electorală în cazul alegerilor parlamentare anticipate pentru PSRM”, se menționează într-un comunicat de presă al PDM.
Reieşind din aceste considerente, membrii echipei PDM Soroca solicită conducerii ţării atragerea la răspundere a funcţionarilor vizaţi. Totodată, membrii Organizaţiei afirmă că Declaraţia semnată de ei în data de 15 ianuarie 2021 trebuie considerată nulă din cauza presiunilor exercitate asupra semnatarilor acesteia.
Amintim că, la 15 ianuarie curent, opt primari și un consilier au părăsit Organizația Teritorială a Partidului Democrat din raionul Soroca. Decizia lor a fost motivată atunci de regresul vizibil al conducerii partidului de la valorile și obiectivele PDM.
Doc: PDM
![]() |
EUR | 21.3035 | -0.0150% |
![]() |
USD | 17.5287 | -0.1464% |
![]() |
RUB | 0.2367 | -0.2108% |
![]() |
RON | 4.3691 | -0.0252% |
![]() |
UAH | 0.6277 | -0.4125% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Declarații după decizia Curții Constituționale
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV