Logo Realitatea.md

Parlamentul de la Kiev a adoptat o rezoluție privind detașarea de la Patriarhia Moscovei

19 Aprilie 2018, 13:45 // În lume

Rada Supremă de la Kiev a adoptat astăzi o rezoluție prin care solicită Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului să acorde bisericii ucrainene Tomosul de autocefalie, astfel încât aceasta să nu mai depindă de Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii, scrie unian.ua.

Foto: dosarmedia.md

Inițiativa a venit din partea președintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, care a venit anterior cu un discurs în fața deputaților ucrainieni solicitând susținerea demersurile de înfiinţare a unei singure biserici ortodoxe ucrainene.

Poroșenko și-a argumentat decizia prin faptul că această schimbare „este o chestiune de securitate şi apărăre națională”.

 „Pentru mine, aprobarea unei biserici autohtone independente are aceeași importanță ca regimul fără vize și Acordul de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană. Este ca lupta pentru aderarea la UE și aderarea la NATO. Este vorba despre securitatea națională și apărarea noastră în războiul hibrid" - a declarat Poroşenko în plenul Parlamentului ucrainean.

Potrivit preşedintelui, după adoptarea unei decizii în acest sens în Parlamentul Ucrainei, problema înfiinţării bisericii ucrainene va fi discutată în cadrul Sinodului.

Rezoluția a fost susținută de 268 de deputați ucrainieni.

Citeste tot despre: Kiev, parohia Moscovei, Rada, rezoluție, ucraina
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6051 1.0525%
USD USD 17.6122 -0.0879%
RUB RUB 0.2495 0.3620%
RON RON 4.0465 1.0110%
UAH UAH 0.6557 0.0305%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile