Logo Realitatea.md

Participarea femeilor la viaţa publică din RM: Argumentele unui deputat despre asigurarea egalității de gen în politică (DOC)

16 Decembrie 2015, 13:56 // Actualitate
// Autor:  
Irina Luca

”Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi. Orice persoană are dreptul de acces egal la funcţiile publice din ţara sa”, se arată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. De aceea, egalitatea de şanse reprezintă un factor esenţial pentru dezvoltarea durabilă, în special în domeniile în care această inegalitate este mai pronunţată în ţările în curs de dezvoltare, printre care și Republica Moldova. Pozitivi fiind, în țara noastră sunt șanse ca forţele politice să fie reprezentate inclusiv de femei, însă deocamdată, avem o reticenţă din partea bărbaţilor în promovarea acestora.  

Foto: realitatea.md

Proiectul de lege care are drept scop eliminarea discriminării femeilor şi promovarea implicării acestora în politică a fost votat în prima lectură de Parlament, în vara anului trecut. Documentul prevede ca, cel puţin, 40% din membrii Guvernului să fie femei, aceeaşi cotă fiind obligatorie şi pentru listele de candidaţi ale formaţiunilor politice la alegeri, dar şi la formarea Biroului permanent al Parlamentului. Pentru lectura a doua încă nu s-a găsit timp sau voință politică.

Deputații care au votat pentru acest proiect de lege spun că în politică este nevoie de partea feminină, de o altă mentalitate, întrucât femeile sunt mai dispuse la respectarea legii, guvernează diferit de bărbaţi și sunt mai cooperante.

”Susţin cu vehemenţă alături de colegii mei liberali proiectul nr 180 din 15 mai 2014 privind promovarea egalităţii de gen şi creşterea ponderii de participare a femeilor la procesul decizional. Este dreptul nostru de a lupta pentru femeile care doresc să facă parte dintr-un partid politic sau să activeze în structurile de conducere. Politica de la noi are nevoie şi de femei şi de bărbaţi, fiindcă este nedrept ca bărbaţii să monopolizeze deciziile politice. De asemenea, studiile demonstrează că femeile guvernează diferit de bărbaţi, ele fiind mai cooperante în timp ce bărbaţii sunt mai agresivi. Un alt factor la fel de important este că femeile sunt mai puţin corupte şi opun o mai mare rezistenţă faţă de corupţie decât bărbaţii”, a declarat pentru Realitatea.md deputatul liberal, Alina Zotea.

În opinia acesteia, rolul femeilor într-o societate sănătoasă este unul deosebit de important și speră că proiectul privind promovarea egalităţii de gen şi creşterea ponderii de participare a femeilor la procesul decizional va fi votat de colegii săi din Parlament.

”Consider că împreună avem menirea de a schimba mentalitatea şi percepţiile bărbaţilor şi să convingem doamnele că rolul lor în viaţa politică este deosebit de important. Îmi pun speranţa că colegii mei din Parlament nu vor fi indiferenţi şi vor suţine proiectul în unanimitate”, a adăugat Alina Zotea.

O scrisoare deschisă către deputați, pentru a-i îndemna să voteze în favoarea proiectului de lege privind promovarea egalității de gen, asigurarea egalității de șanse și prin, urmare, creșterea ponderii de participare a femeilor la procesul decizional în cadrul instituțiilor publice a fost remis președintelui Parlamentului, Andrian Candu. Documentul a fost semnat de către deputații Alla Dolință (PSRM), Galina Baloș (PCRM), Valentina Buliga (PD), Aliona Goța (PLDM) și Alina Zotea (PL).

Despre acest subiect s-a discutat și în cadrul unei sesiuni de planificare strategică a Platformei comune de dialog a doamnelor deputate din Parlamentul Republicii Moldova. Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, s-a referit la importanța acțiunilor desfășurate de Platforma comună de dialog a doamnelor deputate. “Platforma trebuie să reprezinte o voce, iar noi, prin diverse acțiuni, proiecte de legi, control parlamentar, să facem ceva util pentru toți cetățenii, pentru a avea o societate mai dezvoltată, mai bună, mai echitabilă”, a declarat Liliana Palihovici.

Vicespeakerul a mai spus că platforma ar putea oferi un exemplu bun pentru implicarea mai activă a femeilor în procesul decizional: “Prin această Platformă vom încerca să sporim încrederea femeilor și să le motivăm să participe mai activ la luarea deciziilor în beneficiul tuturor cetățenilor”.

Femeile din țara noastră sunt active la nivel local, însă atunci când este vorba de un scrutin electoral, puține se regăsesc în calitate de candidate, spun experții.

Un studiu de caz arată că alegerile generale locale din iunie 2015 au înregistrat o ușoară revenire a ponderii femeilor după scăderea simţitoare la alegerile din 2011, înregistrându-se, totodată, un record de prezenţă a femeilor pe listele candidaţilor în consilii locale pentru cele trei scrutine monitorizate – 34,9%. Aceste din urmă alegeri se disting prin încă un indicator: numărul de femei depășește o treime din componenţa listei.

Pe de altă partă, raportul arată, tradițional, la alegerile primarilor se înregistrează cea mai mică prezenţă a femeilor. Astfel, în 2015 femei candidate pe listele la funcţia de primar au fost doar 22,5% comparativ cu 29,8% în listele pentru consilii raionale și 34,9% pentru cele locale. Deci, aparent, cifrele respective ar induce ideia precum că partidele politice, fie din percepţiile despre „patriarhalismul” alegătorilor, fie din alte motive tind sau „sunt nevoite” să promoveze mai puţine femei pentru această funcţie personalizată, candidatul la funcţia de primar fiind o singură persoană, nu un grup (listă) de persoane.

Amintim că în septembrie 2010, un grup de deputaţi au elaborat un proiect de lege care prevede modificarea Codului Electoral prin introducerea unei cote obligatorii de minim 30% pentru reprezentanţii celor două categorii de sex în listele de candidaţi pentru fiecare tip de alegeri. În anul 2013, după multe dezbateri, Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi a Familiei a propus introducerea unei cote minime2 de reprezentare de 40% alături de cerinţe specifice de plasament a candidaţilor pe listă în dependenţă de sexul acestora. Ambele proiecte au fost examinate şi adoptate în prima lectură la sfîrşitul sesiunii de vără a Parlamentului din 2014 însă nu au fost adopteate pentru ca prevederile acestora să sie implementate deplin în cadrul alegerilor locale generale din 2015.

Republica Moldova şi-a asumat prin semnarea Declaraţiei Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului mai multe angajamente în ceea ce priveşte promovarea egalităţii de gen şi abilitarea femeilor. Astfel, ținta nr. 1 a vizează creşterea reprezentării femeilor la nivel de luare a deciziilor (în consiliile locale – de la 26,5% (2007) la 40% (2015); în consiliile raionale – de la 13,2% (2007) la 25% (2015); de la 18% femei primari (2007) la 25% (2015) şi de la 22% femei deputaţi în Parlament (2005) la 30% în 2015). 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6453 0.5204%
USD USD 17.2668 0.1496%
RUB RUB 0.2598 0.0385%
RON RON 4.2218 0.6485%
UAH UAH 0.6211 0.3879%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile