Logo Realitatea.md

Partidul „Șor” obligat de CSJ să plătească statului puțin peste 2 milioane de lei. Motivul

09 Decembrie 2019, 10:21 // Politica

Partidul Șor este obligat să verse în bugetul de stat 2 090 000 lei, după ce Comisia Electorală Centrală a stabilit, în luna aprilie, că formațiunea a primit donații ilegale pentru campania electorală la parlamentarele din 24 februarie.

Formațiunea a refuzat până acum să achite banii în bugetul de stat, nefiind de accord cu decizia CEC-ului. Reprezentanții partidului s-au adresat în instanță și recent au pierdut definitiv procesul la Curtea Supremă de Justiție, scrie tv8.md.

Pe 2 decembrie, CSJ a declarat inadmisibil recursul depus de către Partidul Politic ,,Șor” și astfel formațiunea este obligată să respecte solicitarea CEC-ului din luna aprilie 2019. Autoritatea a stabilit atunci că Partidul Șor a primit donații de două milioane de lei în Campania electorală de la câteva firme, care au desfăşurat activităţi finanţate sau achitate din mijloace publice, în decurs de un an înainte de începerea perioadei electorale, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor legislației electorale.

Amintim că și Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de fosta prim-ministră Maia Sandu, a fost somat de CEC să verse în buget o sută de mii de lei, după ce a primit o donație în campania electorală la parlamentarele din februarie de la o companie cu capital străin. Legislația interzice finanţarea sau prestarea unor servicii cu titlu gratuit, ori susţinerea materială sub orice formă a partidelor politice de către persoanele juridice cu capital străin sau mixt.

PAS a reacționat la somația CEC-ului, și a achitat banii eșalonat. Partidul a efectuat în primăvară opt transferuri în bugetul de stat, în sumă totală de 24 000 lei. Pe 2 iulie a vărsat în buget alte 15 000 lei, iar pe 9 iulie PAS a informat CEC-ul despre virarea unei tranșe de 10 000 lei. Până astăzi, formațiunea a vărsat în buget toată suma.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6621 0.5518%
USD USD 17.7287 0.6969%
RUB RUB 0.2865 0.4911%
RON RON 4.1145 0.5474%
UAH UAH 0.7258 0.0138%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile