




Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a sesizat Curtea Constituțională unele prevederi ale Legii bugetului pentru anul 2021 privind repartizarea mijloacelor financiare pentru autoritățile publice locale.
Potrivit deputatului PAS, Petru Frunze, sesizarea depusă la Înalta Curte vizează repartizarea celor peste 300 de milioane de lei de către coaliția informală „ȘorDon” în cadrul ședinței planare a Parlamentului din data de 16 decembrie curent.
„Atât timp cât oamenii din localitate lucrează și plătesc impozite, acești bani trebuie să rămână în localitate. Nu este corect ca politicienii să le ia impozitele și să le împartă pe timp de noapte după cum le este convenabil. Sperăm ca CCM să examineze sesizarea și să vină cât mai repede cu o decizie finală”, a spus Frunze în cadrul unui briefing de presă.
Drept exemplu că deputații coaliției „ȘorDon” și-ar fi distribuit banii după bunul lor plac, Pentru Frunze aduce situația care s-a creat în raionul Ialoveni, unde a primit o finanțare mizeră de la stat din aceste 300 de milioane de lei, deși raionul Ialoveni, varsă practic cele mai multe impozite în bugetul de stat.
„Împărțeala asta pe timp de noapte a afectat enorm raionul Ialoveni, deoarece a primit cei mai puțini bani. Conform calculelor, raionul Ialoveni a primit câte trei lei pentru fiecare locuitor. Nu este echitate în modul de distribuire a banilor, iar drept exemplu voi aduce raionul Orhei care a primit cei mai mulți bani, dar oricum alocarea resurselor financiare a fost făcută după principii politice. Primăria Peresecina nu a primit nici un bănuț. Avem raioane unde toți banii au fost distribuiți doar într-o localitate sau două, iar celelalte nu au primit nimic”, a mai spus deputatul.
Precizăm că, pentru proiectul bugetului anului 2021, Guvernul a decis să aloce peste 300 de milioane de lei pe care deputații să îi aloce conform propriilor preferințe. Astfel, la ultima ședință ordinară a Parlamentului, la 16 decembrie curent, unde a avut loc această împărțeală a acestor resurse financiare, la care opoziția nu a participat, coaliția informală „ȘorDon” au alocat acești bani după principii politice și electorale. Astfel, cei mai mulți bani din această sumă ar urma să primească raionul Orhei, Comrat, Rîșcani, Briceni, Florești, Soroca, etc, iar cei mai puțini raionul Ialoveni, Ungheni, Strășeni, etc.
![]() |
EUR | 21.3035 | -0.0150% |
![]() |
USD | 17.5287 | -0.1464% |
![]() |
RUB | 0.2367 | -0.2108% |
![]() |
RON | 4.3691 | -0.0252% |
![]() |
UAH | 0.6277 | -0.4125% |
Vezi si alte valute |
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Declarații după decizia Curții Constituționale
Fost judecător CC: Maia Sandu nu a fost obligată să înainteze candidatul de premier propus de PSRM
Ion Chicu, un prim mesaj public după ce a fost internat la terapie intensivă din cauza COVID
Sandu crește, Dodon scade în sondaje. Încrederea și neîncrederea cetățenilor în politicieni
(STOP CADRU) Ce se întâmplă în Parlament, când deputatul Slusari o „scoate din sărite” pe Greceanîi
Maia Sandu are și un plan „B” în cazul în care Parlamentul va susține candidatura Nataliei Gavrilița
(VIDEO 18+) O adolescentă lovită cu picioarele și tăvălită pe jos: Pupă mâna
Cine este diplomatul rus, prins cu cei 62 de mii de dolari pe Aeroport și legătura acestuia cu PSRM
(FOTO) Maia Sandu pe Instagram, așa cum nu ai mai văzut-o. Unde și-a petrecut președinta weekendul
Cine este Natalia Gavrilița, candidata Maiei Sandu la funcția de prim-ministru - CV