Logo Realitatea.md

PDM are încredere în membrii săi și nu le va indica cum să voteze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie

20 Octombrie 2020, 16:54 // Politica

În lipsa unui candidat propriu la alegerile din 1 noiembrie, Partidul Democrat din Moldova nu va indica membrilor săi pentru cine să voteze la scrutinul prezidențial, spunând că are încredere în „intuiția lor”. O decizie în acest sens a fost luată azi în cadrul ședinței extinse a Biroului Executiv al PDM cu participarea președinților Organizațiilor Teritoriale ale PDM, în urma consultărilor interne cu membrii și susținătorii formațiunii.

foto: pdm.md

„Țara are nevoie de stabilitate și liniște, pe care PDM le-a asigurat până acum și le poate asigura în continuare. Diferențele fundamentale între stânga și dreapta, suprapuse pe diferențele de abordare geopolitică, dezbină și zdruncină din temelie societatea de la proclamarea independenței și până în prezent. De aceea, PDM nu va radicaliza și mai mult scena politică din Republica Moldova, dar va încerca să fie un factor de echilibru și să asigure o șansă pentru prevenirea instaurării haosului și a războaielor politice care au dăunat atât de mult în trecut”, se arată în Declarația PDM aprobată în unanimitate în cadrul ședinței.

Potrivit Partidului Democrat, în cadrul formațiunii se regăsesc oameni cu viziuni diferite, dar ceea ce îi unește și consolidează este „dorința de a ajuta oamenii cu adevărat și soarta țării noastre în general”. „Suntem siguri că membrii PDM și simpatizanții noștri vor vota la prezidențiale pornind de la aceste așteptări și considerente, iată de ce noi nu credem că este necesar să le indicăm colegilor și simpatizanților noștri pe cine să voteze. PDM a anunțat că face altfel de politică, iar acest "altfel" înseamnă în primul rând dialog și încredere în intuiția și experiența politică a coechipierilor noștri, adică este exact ceea ce facem în această perioadă. Nimeni nu va impune nimănui ce să facă, ne vom uni cu toții în jurul unor obiective majore care să ajute țara să meargă înainte, să nu fie supusă pericolului intrării într-un blocaj și nouă criză politică periculoasă”, se mai spune în declarația PDM.

La fel, potrivit formațiunii, cel mai important lucru în actuala situație din țară nu este competiția politică, ci „capacitatea de a găsi lucruri care ne unesc”. „Și eu sunt sigur că noi putem găsi aceste lucruri care ne unesc, care ne fac să ne gândim la țară și la cetățeni”, a menționat președintele PDM, Pavel Filip în cadrul unui briefing de presă susținut după ședința partidului.

  R LIVE TV
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.5541 0.2228%
USD USD 17.2383 0.0546%
RUB RUB 0.2261 -0.7898%
RON RON 4.2182 0.2329%
UAH UAH 0.6047 -0.1651%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile