Logo Realitatea.md

Pedeapsa lui Filat, redusă cu 685 de zile. Când va putea ieși din închisoare

01 August 2019, 10:05 // Societate

Pedeapsa ex-premierului Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare, a fost redusă cu 685 de zile, adică cu circa 1 an și nouă luni. Cererea apărării sale a fost admisă marți, 30 iulie, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Informația a fost obținută de Realitatea.md de la surse din cadrul instanței.

Judecătorul de instrucție Constantin Damaschin a fost cel care a examinat cererea și s-a pronunțat în acest sens. La baza încheierii, ar fi stat hotărârea CEDO privind condițiile de detenție.

Potrivit Codului de Procedură Penală, persoanele deținute cel puțin zece zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești. Vlad Filat s-a plâns la CEDO de încălcarea dreptului la libertate și siguranță, dar și de încălcarea dreptului la viață privată.

În acest an, ex-premierul va împlini în luna octombrie exact 4 ani de când a fost încarcerat, iar dacă am face un exercițiu de matematică, perioada stată după gratii adunată cu perioada redusă este egală cu 5 ani și 10 luni de închisoare ispășiți.

Tot potrivit Codului de Procedură Penală, ex-premierul ar avea tot dreptul să depună o cerere întru eliberarea înainte de termen, odată ce a ispășit două treimi din pedeapsă. 

Încheierea Judecătoriei Ciocana urmează să fie făcută publică pe portalul instanțelor naționale. Realitatea.md va urmări subiectul și va reveni cu detalii și reacții.

Citeste tot despre: Vlad Filat
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7985 0.2253%
USD USD 17.8856 0.5103%
RUB RUB 0.2723 0.8892%
RON RON 4.1887 0.2441%
UAH UAH 0.7156 1.0164%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile