Logo Realitatea.md

(VIDEO) Mascați la Direcția nr. 6 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații

12 Iunie 2019, 09:26 // Societate

O serie de mascați au fost zăriți la intrarea Direcției nr. 6 din candrul Inspectoratului Național de Investigații (INI). Șase angajați au fost suspendați din funcție pentru 30 de zile, fiind vizați într-o anchetă de serviciu.

Embed:

Sursă video: Agora.md

Este vorba despre polițiștii care ieri și-au exprimat încrederea în Guvernul Maiei Sandu contestat, printre care șeful Direcției nr.6, Anatolie Macovei, și ofițerul principal Iurie Tașcu. Ei au făcut câteva declarații în acest sens alături de Gheorghe Balan, numit șeful Inspectoratului General al Poliției la propunerea lui Andrei Năstase, ales ministru de Interne în Guvernul Sandu.

Dimineața, a fost prezent Andrei Năstase care ar fi încercat să intre în clădire pe fereastră, însă ulterior a renunțat la idee. El ar fi avut și o îmbrânceală cu Alexandru Pînzari, șeful Inspectoratului General al Poliției numit de Guvernul în exercițiu al lui Pavel Filip.

Potrivit șefului adjunct al Direcției nr. 6, ancheta de serviciu va stabili dacă angajații au încălcat regulamentul și statul polițistului prevăzut de cadrul legal.

În aceste momente, s-ar prelua dosarele din gestiunea angajaților vizați.

Amintim că, în prezent, Republica Moldova are guvernare duală.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.6429 -0.4624%
USD USD 18.1596 -0.2434%
RUB RUB 0.2876 -0.6220%
RON RON 4.3730 -0.5051%
UAH UAH 0.6939 -0.4019%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile