Logo Realitatea.md

UPDATE: 14 percheziții, efectuate de PCCOCS și INI, într-un dosar de spălare și evaziune a MILIOANE de lei. Detalii! (FOTO)

20 August 2018, 13:20 // Societate

UPDATE: Procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii INI, au desfășurat 14 percheziții în cadrul unei cauze de spălare de bani și evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

Astfel, în cadrul efectuării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, s-a stabilit că, în perioada 2016 - 2018, factorii de decizie ai mai multor societăți comerciale au creat o schemă de eschivare de la plata taxei pe valoarea adăugată și impozitului pe venit în sumă de peste 8 milioane de lei.

Potrivit circumstanțelor cazului, diferite companii beneficiare, urmărind scopul eschivării de la plata impozitelor și obținerea banilor „cash”  din activitatea desfășurată, se adresau la făptuitori, care dirijau activitatea a peste zeci de companii delicvente.

Făptuitorii perfectau facturi fiscale fictive în care indicau livrarea și comercializarea unor mărfuri care nu existau de facto. În schimbul acestor mărfuri inexistente, agentul economic beneficiar transfera bani pe contul întreprinderilor delicvente, care erau lichefiați (extrași) de către făptuitori și transmiși „cash” către beneficiari, cu reținerea unui anumit procent din tranzacție.

Totodată, până la moment au fost reținute patru persoane care sunt bănuite de spălarea banilor în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește  cu închisoare de la 5 la 10 ani sau cu amendă în mărime de la 650.000 de lei la 800.000 de lei și evaziune fiscală în proporții deosebit de mari, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de până la 5 ani sau cu amendă în mărime de la 250.000 de lei la 364.000 de lei.

Știrea inițială: Procurorii pentru Combaterea Criminalităţii şi Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii (INI), au descins cu percheziții la câteva firme din Capitală. 

Ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Investigații, Diana Sochircă a declarat pentru Realitatea.md că este vorba de un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în care sunt vizați mai mulți agenți economici. 

Potrivit informațiilor preliminare, totul s-ar fi întâmplat în perioada anilor 2016 - 2018, iar în urma infracţiunii comise, aceştia ar fi prejudiciat statul cu peste 8 milioane de lei.  

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6987 0.0000%
USD USD 16.8093 0.0000%
RUB RUB 0.2538 0.0000%
RON RON 4.2341 0.0000%
UAH UAH 0.5991 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile