Logo Realitatea.md

Peste 1 100 contravenții, constatate de polițiști în perioada stării de urgență. Deputatul PSRM, Vasile Bolea, spune pentru ce au fost aplicate amenzile

18 Mai 2020, 17:44 // Societate

Peste 1100 de contravenții au fost constatate de oamenii legii în perioada stării de urgență, 17 martie - 15 mai, pentru încălcarea normelor epidemiologice impuse de Comisia pentru Situații Excepționale. Suma totală a amenzilor este de 42 de milioane de lei.


Foto Simbol

Solicitată de IPN, Alina Zbancă, consiliera ministrului de Interne, a precizat că cele mai multe contravenții au fost întocmite în privința persoanelor fizice, mai bine de două mii. Au mai fost amendați 67 de agenți economici, 32 de transportatori de pasageri și 26 de preoți.

Amintim că, în luna martie, Codul Contravențional a fost completat cu un nou articol ce ține de nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice. Astfel, amenzile pentru punerea în pericol a sănătății publice oscilează între 22-25 de mii de lei în cazul persoanelor fizice și 50-75 de mii de lei în cazul persoanelor juridice.

Socialistul Bolea: Amenzile în starea de urgență nu au fost instituite pentru a se aduna bani la buget

Deputatul socialist, Vasile Bolea, a declarat în cadrul unor dezbateri publice, organizate de IPN că amenzile aplicate cetățenilor de organele de drept în perioada stării de urgență, au fost instituite de stat, nu ca să se acumuleze bani la buget, dar pentru a provoca persoana să nu aibă un comportament delicvent, adică să nu încalce regulile.

Parlamentarul este convins că, dacă persoana încalcă restricțiile impuse și astfel pune în pericol alți cetățeni, organele responsabile trebuie să intervină. Potrivit lui, dacă acea persoană amendată nu este mulțumită de sancțiunea primită, ea poate oricând să atace în instanțele de judecată  procesele verbale care i s-au întocmit.

Deputatul socialist relatează că pe 17 martie când a fost instituită starea de urgență s-au operat mai multe modificări, inclusiv la Legea privind starea de urgență și Codul Contravențional, unde s-au înăsprit amenzile contravenționale și prevederile din Codul Penal, care prevăd încălcarea regimului de stare de urgență. „Dacă este bine sau rău, trebuie să aprecieze societatea. Evident că cei care au încălcat sunt nemulțumiți. Altă parte, destul de numeroasă, este de părere că amenzile și mai tare trebuiau de înăsprit în această perioadă”, mai spune acesta.

La rândul său, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a declarat că amenzile aplicate pe perioada stării de urgență s-au aplicat neuniform. Există persoane care au încălcat restricțiile impuse și au fost amendate, iar altele, inclusiv președintele Igor Dodon, nu au ținut cont de restricțiile impuse de Comisia pentru Situații Excepționale și nu au fost amendate. Potrivit deputatului, Igor Dodon a încălcat legislația contravențională când nu purta mască și a mers în vizită la persoane în etate, nu a respectat obligativitatea de a nu forma grupuri mai mari de trei persoane, a mers la biserică fără mască și fără să păstreze distanțarea fizică.

Deputatul consideră acest fapt constituie o aplicare selectivă a amenzilor din partea polițiștilor și își exprimă regretul că poliția nu s-a sesizat cu privire la „încălcările vădite ale președintelui Dodon”, persoană care trebuie să fie un exemplu pentru societate, iar persoanele care s-au plimbat în parc au fost amendate. 

Citeste tot despre: amenzi, stare de urgenta, Vasile Bolea
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4633 0.0000%
USD USD 17.1929 0.0000%
RUB RUB 0.2429 0.0000%
RON RON 4.0207 0.0000%
UAH UAH 0.6382 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile