Logo Realitatea.md

Peste 150 de persoane au fost reţinute la Paris în urma protestelor violente ale „vestelor galbene”

17 Noiembrie 2019, 10:45 // În lume

Autorităţile franceze au reţinut aproape 150 de persoane în urma protestelor de sâmbătă de la Paris, 78 dintre ele fiind plasate în arest preventiv. Manifestaţiile convocate la împlinirea unui an de la debutul mişcării de contestare cunoscută ca a „vestelor galbene" au fost însoţite de violenţe în capitala franceză.

În Piaţa Italiei, protestatarii au incendiat maşini şi au aruncat cu pietre de pavaj şi sticle incendiare în forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. O unitate a băncii HSBC a fost vandalizată de manifestanţi, dintre care unii purtau cagule, scrie digi24.ro.

În urma violenţelor din cursul dimineţii, prefectul Didier Lallement a anunţat că a fost retrasă autorizaţia pentru manifestaţia care urma să înceapă în piaţă la ora 14.00.

Şi în alte oraşe din Franţa au avut loc proteste pe alocuri violente. La Lyon (centru), forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene pentru a dispersa circa 1000 de persoane adunate în centru la o manifestaţie care fusese interzisă, iar la Nantes (vest) au izbucnit de asemenea ciocniri între forţele de ordine şi cei circa o mie de protestatari.

Alte 1800 de persoane au manifestat la Bordeaux (sud-vest) şi câteva sute la Toulouse (sud-vest).

S-au înregistrat ciocniri între manifestanţi şi poliţie şi în apropiere de Arcul de Triumf, iar forţele de ordine au intervenit de asemenea pentru a dispersa câteva sute de protestatari care au încercat să blocheze şoseaua de centură a Parisului.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2684 -0.6041%
USD USD 17.4021 -0.4331%
RUB RUB 0.2731 -0.2192%
RON RON 4.0326 -0.6186%
UAH UAH 0.7343 0.1910%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile