Logo Realitatea.md

Peste 35 de milioane de euro acordate de Banca Mondială pentru realizarea proiectului „Învățământul superior din Moldova”

18 Septembrie 2020, 13:52 // Economie

În această săptămână a avut loc ședința de inaugurare a proiectului „Învățământul Superior din Moldova” , acesta prevede intervenții sistemice în domeniile îmbunătățirii calității, finanțării și managementului învățământului superior, precum și un program specific care urmează a fi implementat în instituțiile de învățământ superior și colegiile pedagogice selectate.

Astfel, au fost trasate primele obiective, care necesită a fi inițiate până la sfârșitul acestui an, printre care: 

-demararea procesului de elaborare a standardelor de calificare pentru cele trei cicluri de studii superioare  licență, master și doctorat

- digitalizarea documentelor de studii eliberate până în 2008

- elaborarea  sistemului informațional de management în învățământul superior

- asistența tehnică pentru procesul de acreditare la programe de master și doctorat, inclusiv școli doctorale

- pilotarea și ajustarea noului mecanism de finanțare

- lansarea concursului de proiecte pentru învățământul superior

„Cred în reușita acestui demers. Este unicul proiect în învățământul superior aprobat de Banca Mondială. Consider că primele obiective au fost stabilite în mod pragmatic și e necesar să purcedem într-un timp cât mai scurt la implementare” a precizat  Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării.

 Scopul proiectului rămâne a fi cel de îmbunătățire a orientării spre piața muncii a instituțiilor de învățământ superior și îmbunătățirea mecanismelor de asigurare a calității.

 „Trebuie să asigurăm o planificare bună a activităților care să permită realizarea cu succes a obiectivelor propuse, iar în rezultat să consolidăm capacitatea universităților pentru a crește calitatea studiilor”, a declarat Anatolie Topală, secretar general de stat la Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” urmează a fi implementat în perioada 2020-2025, valoarea creditului acordat de Banca Mondială pentru realizarea acestuia fiind de 35,7 mln. de euro. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0854 1.0713%
USD USD 17.0035 0.2411%
RUB RUB 0.2185 0.6449%
RON RON 4.1192 1.0772%
UAH UAH 0.5994 0.2341%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile