Logo Realitatea.md

Peste 400 noi cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova și alte cinci decese înregistrate în ultimele 24 de ore

06 August 2020, 16:52 // Actualitate

Alte 406 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, cinci sunt de import (Turcia - 2, România - 2, Portugalia - 1). Astfel, numărul total de persoane infectate în țara noasră a ajuns la 26.628. Totodată, Ministerul Sănătății anunță despre alte cinci decese, iar astfel, numărul persoanelor răpuse în urma infectării cu noul coronavirus a ajuns la 828.

foto: facebook.com/mihai.vengher.7

În ultimele 24 de ore, în total, au fost efectuate 2.254 de teste, dintre care primar – 1.754 şi repetat – 500.

Din numărul total de cazuri, 12 sunt lucrători medicali: medici - 5, asistenți medicali - 5, personal auxiliar - 2.

Din totalul pacienților, 424 sunt stare gravă (dintre care 35 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1.190 în stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Alte 258 persoane au fost tratate și externate. Până la ziua de azi s-au tratat 18.676 persoane.

Totodată Ministerul Sănătății informează despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

  • Deces 824: Bărbat de 70 ani, din raionul Ialoveni. Transferat la data de 23 iulie, de la Spitalul de Stat la Spitalul Clinic Republican. Comorbidități: hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, cardiopatie mixtă.
  • Deces 825: Femeie de 74 ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 22 iulie, la Spitalul Clinic Municipal „Gh. Paladi”. Comorbidități: cardiomiopatie mixtă, hipertensiune arterială.
  • Deces 826: Femeie de 70 ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 26 iulie, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: insuficiență renală, obezitate, diabet zaharat.
  • Deces 827: Bărbat de 75 ani, din mun. Chișinău. Transferat la data de 25 iulie de la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: insuficiență renală, obezitate, hipertensiune arterială.
  • Deces 828: Bărbat de 54 ani, din raionul Hîncești. Internat la data de 01 august, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială.
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6325 0.5449%
USD USD 16.8606 0.5403%
RUB RUB 0.2169 -0.3217%
RON RON 4.0264 0.5243%
UAH UAH 0.5963 0.4718%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile