

Persoanele, care vor profana mormintele vor achita amenzi mai mari, iar în funcție de gravitatea actului de huliganizm, riscă să fie condamnat chiar și la închisoare. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi în lectura a doua de către deputații PSRM-Șor și „Pentru Moldova”, care doar ei participă la ședința de astăzi a Parlamentului.
Astfel, deputații au aprobat modificarea unor articole din Codul penal și Codul contravențional.
Potrivit documentului, pentru acțiuni de intoleranță religioasă făptașii vor fi sancționați cu amenzi de până la 47 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
„Sancțiunile prevăzute, pe moment, de legislația penală și contravențională nu descurajează comiterea unor asemenea fapte pe viitor, motiv pentru care se propune o agravare a răspunderii survenite pentru comiterea unor fapte care manifestă intoleranța religioasă și lipsa de respect față de sentimentele persoanelor atașate de valorile religioase. Proiectul reprezintă o manifestare publică suplimentară a intenției autorităților de a contracara orice manifestări de intoleranță religioasă pe teritoriul său, fiind elaborat ca o reacție la tendințele sociale existente atât la nivel național, cât și internațional prin care se atestă o sporire îngrijorătoare a numărului de incidente cu tentă religioasă”, se menționează în nota informativă a proiectului al cărui autor este Guvernul.
Înăsprirea sancțiunilor pentru vandalizarea mormintelor a fost propusă de către Guvern, după ce persoane necunoscute au profanat mormintele din Cimitirul Evreiesc din Chișinău.
![]() |
EUR | 20.9996 | 0.0000% |
![]() |
USD | 17.2814 | 0.0000% |
![]() |
RUB | 0.2358 | 0.0000% |
![]() |
RON | 4.3095 | 0.0000% |
![]() |
UAH | 0.6162 | 0.0000% |
Vezi si alte valute |
Contul de Instagram al lui Renato Usatîi a fost spart. Ce apare acum pe el (FOTO)
Renato Usatîi l-a înjurat în direct la tv pe Gheorghe Cavcaliuc (VIDEO)
Un jurnalist renumit, prezentator și maestru în artă a fost răpus de coronavirus
Ceremonia de întâmpinare a Maiei Sandu de către Vladimir Zelenski
(FOTO/VIDEO) Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai, a fost petrecut pe ultimul drum
Un oficial rus dă de înțeles Maiei Sandu cum poate fi „anulată” datoria Transnistriei pentru gaze
Învestirea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu
Manifest în fața Președinției, la sosirea președintelui României, Klaus Iohannis