Logo Realitatea.md

Peste 50 de școli și grădinițe din Albania nu mai pot fi utilizate după cutremur

02 Decembrie 2019, 14:17 // În lume

Cel puţin 52 de şcoli şi grădiniţe din Albania au suferit pagube importante în timpul cutremurului violent din 26 noiembrie şi nu mai pot fi utilizate, a anunţat duminică ministrul albanez al Educaţiei şi Sportului şi Tineretului, Besa Shahini, scrie Agerpres.

Foto: mediafax.ro

În regiunea Durres, cea mai grav afectată de recentul seism, 16 şcoli şi grădiniţe care au suferite pagube necesită lucrări de reparaţii şi nu mai pot fi utilizate.

Ministrul a anunţat suspendarea cursurilor în Durres şi Tirana până la 9 decembrie, respectiv 5 decembrie. În restul regiunilor, cursurile au fost reluate luni, a indicat Shahini.

Ministrul a precizat că decizia de suspendare a cursurilor se aplică şi în cazul unităţilor de învăţământ private.

Seismul cu magnitudinea 6,4, cel mai puternic înregistrat în aproape un secol în această regiune din Balcani, s-a produs marţi înainte de zori. Clădiri întregi s-au prăbuşit, prinzând victimele sub munţi de dărâmături. Oraşele Durres şi Thumane, situate în apropiere de Tirana, au fost cele mai afectate.

VEZI ȘI:

România trimite două aeronave cu ajutor umanitar Albaniei, după cutremurul dezastruos de marți

Situație critică în Albania, la cinci zile de la cutremur

Cutremur puternic în Albania! Clădiri prăbușite, 10 morți, 150 de răniți...

Logodnica fiului premierului Albaniei, printre cei morți în timpul cutremurului de acum câteva zile

Citeste tot despre: Albania
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3855 0.0315%
USD USD 17.4778 -0.1753%
RUB RUB 0.2737 -0.0730%
RON RON 4.0577 0.0074%
UAH UAH 0.7329 0.0546%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile