Logo Realitatea.md

Peste DOUĂ miliarde de lei a adus VAMA la bugetul de stat timp de o lună

05 August 2019, 11:10 // Economie

Veniturile colectate de Serviciul Vamal la bugetul de stat, în luna iulie a anului curent, au crescut cu 182,5 milioane de lei (10%) față de perioada similară a anului trecut, însumând peste 2 miliarde de lei. Numărul declarațiilor vamale perfectate în această perioadă se cifrează la 52.051.

De asemenea, în primele șapte luni ale acestui an, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 12 miliarde 336 milioane de lei, depășind cu 817 milioane de lei încasările pentru aceeași perioadă a anului precedent.

La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul lunii trecute, au fost relevate 818 încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum. Totodată, în perioada de referință, au fost întocmite 395 procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 2 milioane de lei.

În luna iulie, fluxul unităților de transport a înregistrat o creștere semnificativă, constituind 487.430 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 95.380 și, respectiv, 65.166 de traversări.

În aceste condiții, Serviciul Vamal va continua să întreprindă toate măsurile ce se impun pentru reducerea la maxim a timpului de așteptare în vamă și fluidizarea traficului în perioada estivală.

Citeste tot despre: buget de stat, încasări, vamă
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5214 0.0000%
USD USD 17.7073 0.0000%
RUB RUB 0.2723 0.0000%
RON RON 4.1219 0.0000%
UAH UAH 0.7148 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile