Logo Realitatea.md

Pistele haotice de la Ciocana, fotografiate și distribuite la greu pe Facebook, au nu doar un rol decorativ

13 Octombrie 2020, 07:46 // Auto

Niște piste pentru bicicliști au fost desenate haotic pe aleea din bulevardul Mircea cel Bătrîn din capitală. Au fost fotografiate și distribuite la greu timp de câteva zile pe Facebook, astfel încât autoritățile municipale au fost nevoite să vină cu o reacție. Primarul Ion Ceban le vede ca marcaj decorativ, însă vicepretorul sectorului Ciocana, Dorian Istratii, a dezvăluit că mai au un rol.

Potrivit lui Ion Ceban, prin marcajul haotic au fost prezentate cele șapte coline ale municipiului. Acesta a apreciat ideea și-i spune că-i inedită, chiar dacă este criticată. Mai mult, a adăugat că „astfel de abordări sunt folosite și în alte orașe europene”.

 
În același timp, într-un interviu pentru colegii de la ZdG.md, Dorian Istratii a declarat că benzile au „un rol decorativ, dar și rolul de a nu supraîncălzi asfaltul la soare”.

„În primul rând aceste benzi au un rol decorativ. În al doilea rând aceste benzi albe au rolul de a nu supraîncălzi asfaltul la soare deoarece reflectă lumina și nu permite încălzirea acestuia. Noi considerăm că este mai frumos cu aceste benzi albe decât asfaltul negru. Totodată, avem și banda verde care este destinată bicicliștilor”, a explicat acesta pentru sursa citată.

Este de menționat că reabilitarea aleii a început în primăvară, iar pentru proiectul în cauză au fost prevăzute 4,7 milioane de lei, adică pentru pavare, înverzire și altele.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 20.0854 1.0713%
USD USD 17.0035 0.2411%
RUB RUB 0.2185 0.6449%
RON RON 4.1192 1.0772%
UAH UAH 0.5994 0.2341%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile