Logo Realitatea.md

Pixel 3a și Pixel 3a XL, lansate oficial. Ce noutăți aduc telefoanele de la Google

08 Mai 2019, 14:31 // Tech

Google Pixel 3a și Google Pixel 3a XL au fost subiectul multor speculații în ultimele luni, dar tocmai au fost lansat oficial în cadrul conferinței Google I/O. Având în vedere prețul de achiziție, acestea au fost considerate succesori spirituali pentru terminalele din seria Nexus, de acum câțiva ani.

Semnificativ mai ieftine decât modelele standard de Pixel 3, aceste gadgeturi sunt menite să ajungă la un public semnificativ mai larg, unul care nu și-a permis în trecut un telefon Google, scrie PlayTech.

În ceea ce privește specificațiile, Google Pixel 3a este construit în jurul unui OLED de 5,6 inci fără niciun fel de crestătură, cu o rezoluție Full HD+ (1080 x 2220 pixeli), protejat cu Dragon Trail. Partea de procesare este asigurată de o combinație între un Snapdragon 670 și un GPU Adreno 615. La fel ca în cazul versiunii standard de Pixel 3, cantitatea de memorie RAM este egală cu 4GB, în timp ce memoria internă este de 64GB. Nu există un locaș pentru microSD-uri.

Partea de captură este la fel ca cea pe care o găsești prezentă pe Google Pixel 3. Integrează un senzor Sony IMX363 de 12,2 megapixeli cu F/1.8 și stabilizare optică de imagine. În teorie, fotografiile ar trebui să fie aceleași precum cele care ies dintr-un Pixel 3 obișnuit. Selfie-urile vor fi de 8 megapixeli cu F/2.0. Acumulatorul este de 3000 mAh și se încarcă rapid la 18W. 

Google Pixel 3a XL împarte o mare parte dintre specificații cu Pixel 3a, cu excepția ecranuluiui. Acesta este unul de 6 inci, de tip OLED cu o rezoluție Full HD+ (1080 x 2160 pixeli). Acumulatorul este de 3700 mAh. Ambele telefoane sunt realizate din plastic, iar panoul nu este protejat cu Gorilla Glass, ci cu Dragon Trail. În mod surprinzător, cele două telefoane au mufă de căști.

Terminalele detaliate mai sus vor putea fi achiziționat în culorile Just Black, Clearly White și Purple-ish. Prețul de achiziție pentru Google Pixel 3a este de 399 de dolari, în timp ce Pixel 3a XL sare până la 479 de dolari. Gadgeturile vor ajunge în magazine peste doar câteva zile, începând cu 15 mai.

Citeste tot despre: Google, Pixel 3a, Pixel 3a XL
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2684 -0.6041%
USD USD 17.4021 -0.4331%
RUB RUB 0.2731 -0.2192%
RON RON 4.0326 -0.6186%
UAH UAH 0.7343 0.1910%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile