Logo Realitatea.md

Platforma DA și PAS au înaintat în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu

16 Iulie 2020, 10:45 // Politica

Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate au întaintat în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Deși regulamentul Parlamentului nu prevede procedura de prezentare de la tribună a acesteia, vicepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari a insistat la prezentarea acesteia, procedură care nu s-a trecut fără microfoane închise „tropăit de picioare” din cauza timpului redus oferit de Zinaida Greceanîi pentru aceasta.

Conform Regulaentului Parlamentului, moţiunea de cenzură trebuie „să cuprindă motivarea şi dispozitivul”, precum și „se depune la preşedintele şedinţei, în plenul Parlamentului”. „După primirea moţiunii, preşedintele şedinţei o aduce la cunoştinţa Parlamentului, care stabileşte data dezbaterii, şi dispune remiterea ei de îndată Guvernului şi distribuirea acesteia deputaţilor”, se mai arată în Regulamentul Parlamentului.

Cu toate acestea, președintele fracțiunii Platforma DA, Alexandr Slusari, a solicitat să prezinte de la tribuna Parlamentului textul moțiunii de cenzură. Astfel, Zinaida Greceanîi i-a oferit inițial cinci minute, iar apoi încă una. Cu toate acestea, Alexandr Slusari a continuat să o prezinte cu microfonul închis.

Reprezentanții opoziției au început a bate din picioare. În acest context, președintele fracțiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov a menționat că asta e tot de ce este capabilă opoziția. „Nu odată în Parlamentul ăsta au fost depuse moțiuni de cenzură. Tot ce sunteți capabili să faceți – să tropăiți. Asta e meseria și profesia voastră”, a menționat Diacov.

Cu toate acestea, Diacov i-a mai oferit lui Slusari „trei minute de la Partidul Democrat”.

Chiar și așa, timpul nu i-a fost suficient acestuia, iar astfel, o mare majoritate a textului a fost citit de acesta cu microfonul închis.

„Eu nu eram obligată, în genere, să vă ofer tribuna centrală pentru a da citire. Dvs. trebuie să mi-o prezentați mie și eu să dau citirii. Vă rog să citiți Regulamentul”, a spus Zinaida Greceanîi, menționând că „învinuirile sunt absolut nefondate”.

„Dacă e în regulă, săptămâna viitoare, așa cum e scris în Regulament, examinăm moțiunea”, a mai menționat ea, transmițând moțiunea șefului Direcției generale juridice a Parlamentului, Ion Creangă.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, după înaintarea moțiunii, aceasta „se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii” și „se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi”.

„(1) În cazul în care moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului a fost respinsă, deputaţii care au semnat-o nu vor putea iniţia, în cadrul aceleiaşi sesiuni, o nouă moţiune pe acelaşi motiv. (2) În cazul adoptării moţiunii de cenzură, Primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, Preşedintelui Republicii Moldova demisia Guvernului”, se mai arată în Regulamentul Parlamentului.

Vedeți și:

Deputații Platformei DA au semnat moțiunea împotriva Guvernului Chicu. Slusari: Mingea este pe terenul colegilor de la PAS, timpul este limitat (VIDEO)

Filip, într-o discuție cu Sandu. PDM nu va da mâna cu cei care i-a trădat pentru „saci cu bani” sau cu cei implicați în furtul miliardului

Fracțiunea PAS va semna azi moțiunea de cenzură înregistrată de Platforma DA. Anunțul făcut de Maia Sandu (VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.1487%
USD USD 16.7051 0.5641%
RUB RUB 0.2276 0.2202%
RON RON 4.0919 1.1645%
UAH UAH 0.6112 1.2927%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile
20 iul, 14:00 //

LIVE! Ședința Parlamentului, din 20 iulie, privind examinarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

02 aug, 18:23 //

colaj: realitatea.md Igor Dodon „a uitat” să întoarcă două chipiuri primite în cadrul a două vizite. Unul l-a purtat el, iar altul i l-a dat primei doamne (FOTO)

24 iul, 11:52 //

foto: zdg.md Construcție neautorizată pe Nistru pentru „odihna familiei președintelui Dodon”. Răspunsul Președinției (VIDEO)

13 aug, 10:05 //

Colaj: realitatea.md Ștefan Gațcan, surprins din nou la frontieră pe sensul de intrare în țară, însă fără pază (FOTO)

19 iul, 10:00 //

LIVE! Protest în centrul capitalei. Se cere demisia actualei guvernări, în special, a președintelui Igor Dodon

24 iul, 12:57 //

Coincidență?! Comisia Interpol care a refuzat anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională, condusă de „omul lui Plahotniuc”. „Niciun fel de conflict de interese”

10 aug, 13:12 //

(FOTO) Cum vor arăta străzile Bodoni și Pușkin din centrul capitalei, după reabilitarea trotuarelor

05 aug, 12:58 //

Unele episoade din frauda bancară vor fi deferite justiției. Reacția PG în legătură cu zvonurile, precum că „se întâmplă ceva curios” după eliberarea lui Platon

20 iul, 14:19 //

LIVE! Protestatarii se adună în fața Parlamentului unde este examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

29 iul, 19:45 //

Un fost viceministru de Externe îi dă replica lui Dodon după ce „l-a rugat” pe omologul său italian să permită intrarea moldovenilor în Italia