Logo Realitatea.md

Platforma DA inițiază colectarea de semnături pentru convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară. Ordinea de zi poate fi discutată (VIDEO)

07 August 2020, 11:52 // Politica

Fracțiunea Platformei Demnitate și Adevăr inițiază azi procedura de colectare de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a discuta situația din domeniul agriculturii. Inițial, deputații Platformei DA propun trei puncte pe ordinea de zi, dar, potrivit președintelui fracțiunii, Alexandr Slusari, sunt conștienți că, având doar 11 mandate de deputat, nu pot dicta Parlamentului ordinea de zi a ședințelor plenare. Astfel, fracțiunea este deschisă să accepte și alte subiecte în ordinea de zi înaintate de alte entități parlamentare.

În cadrul unui briefing de presă, vicrepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari a menționat că, conform Constituției, Parlamentul poate fi întrunit în sesiuni extraordinare sau speciale, „la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputaţi”. Astfel, în contextul în care, de la prima solicitare în acest sens a Platformei Demnitate și Adevăr din 27 iulie a trecut ceva timp, iar conducerea țării nu a reacționat, Biroul Politic al Platformei DA a împuternicit fracțiunea parlamentară a formațiunii să inițieze convocarea ședinței extraordinare prin altă cale, adică cea de colectare a semnăturilor a 1/3 de deputați – adică 34 de deputați.

„În situația în care conducerea Parlamentului și Igor Dodon, care este preocupat cu lucrurile persoanale electorale, și nu cu problemele agriculturii, în situația când solicitarea noastră a fost ignorată, noi deputații fracțiunii Platforma DA, vom inița colectarea semnăturilor pentru convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului”, a menționat Slusari.

Conform rigorilor Regulamentului Parlamentului este necesară formularea ordinii de zi a ședinței plenare a sesiunii extraordinare În acest sens, Platforma DA propune trei puncte:

1. Audierea prim-ministrului și ministrului Agriculturii privind situația în agricultură prin prisma:

  • a) Necesității introducerii stării de urgență în mai multe raioane ale țării, în legătură cu calamitățile naturale;
  • b) Adresării către partenerii externi după asistență;
  • c) Majorării semnificative a subvențiilor pentru agricultorii afectați; 
  • d) Introducerii facilităților fiscale pentru agricultorii afectați.

2. Inițiativa platformei DA, nr. 204, cu privire la modificarea art. 4 a legii cu privire la Camera de Comerț și Industrie, prin care vom debloca tehnic procedura eliberării certificaelor de forță majoră. Proiectul este necesar nu doar pentru agricultori, dar la moment, în primul rând pentru dânșii și este cu părere de rău, blocat de Ministerul Justiției.

3. Proiectul nr. 323, cu privire la instituirea vacanței fiscale pentru unele categorii de întreprinderi. Acii se propun vacanțele fiscale pentru toți fermierii afectați de calamitățile naturale.

„Cu părere de rău, deputații nu pot soluționa fără Guvern aceste probleme. Starea de urgență se introduce la propunerea Guvernului sau președintelui, rectificările bugetare sau facilitățile fiscale pot fi inrtoduse cu avizul obligatoriu al Guvernului”, a mai spus vicepreședintele Parlamentului.

„Aceste trei inițiative pot fi și trebuie examinate la următoarea ședință a Parlamentului care ar fi bine să o convocăm cât mai rapid pentru că situația este foarte și foarte dificilă”, a conchis Slusari.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6325 0.5449%
USD USD 16.8606 0.5403%
RUB RUB 0.2169 -0.3217%
RON RON 4.0264 0.5243%
UAH UAH 0.5963 0.4718%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile