Logo Realitatea.md

PLDM utilizează resursa administrativă împotriva fostului coleg Iurie Leancă (FOTO)

14 Martie 2015, 17:21 // Politica

Administrația PLDM din raionul Sângerei îi pune bețe în roate fostului liberal-democrat Iurie Leancă. După ce a părăsit partidul și a anunțat despre crearea unei noi forțe politice, fostul premier organizează întâlniri cu susținătorii din mai multe raioane. Una dintre acestea urma să aibă loc astăzi în Casa de Cultură din Sângerei.

„Astăzi am fost la Sângerei. Urma să mă întâlnesc cu oamenii în Casa de Cultură, însă foştii „colegi” din PLDM au dat indicații să fie blocată acțiunea la care urma să particip. Au invocat pretextul că PLDM organizează un concert exact în acelaşi loc, aceeaşi zi, aceeaşi oră. Stranie coincidență. Evident, concertul PLDM nu a mai avut loc, dar sala a rămas blocată”, a scris fostul premier pe pagina sa de Facebook.

„Acesta este modul în care unii înțeleg concurența politică, dar şi modul în care îşi exprimă neputința”, a mai precizat Leancă, menționând că această atitudine îl mobilizează şi mai tare, și se va întâlni pe străzi cu susținătorii săi, dacă va fi cazul, „chiar şi în fața sediilor PLDM”.

„Asta am făcut şi astăzi, ne-am adaptat şi ne-am întâlnit într-un spațiu improvizat, însă într-o atmosferă placută de dialog. Le-am vorbit oamenilor despre proiectul nostru politic, i-am invitat să participe împreună cu noi la construcția lui”, a conchis Iurie Leancă în postarea sa.

Realitatea.md precizează că președintele Raionului Sângerei, Gheorghe Meaun este și șeful Organizației Teritoriale a PLDM din Sângerei. Primarul orașului este Vasile Doga înaintat, de asemeneam, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

foto: facebook.com/IurieLeancaUE

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.8465 -1.7568%
USD USD 18.2774 -1.5666%
RUB RUB 0.2478 0.7317%
RON RON 4.1072 -1.7557%
UAH UAH 0.6694 -2.3487%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile