Logo Realitatea.md

Podul dintre orașele Rezina și Rîbnița este iluminat pentru prima dată după 1993 datorită contribuției UE (FOTO)

14 Ianuarie 2020, 13:04 // Societate

Locuitorii orașelor Rezina și Rîbnița vor putea traversa cu încredere podul peste râul Nistru chiar și noaptea, datorită unui proiect implementat de Uniunea Europeană, privind restabilirea iluminatului, care nu a mai fost din anul 1993.  Cu ajutorul unui proiect susținut de Uniunea Europeană, au fost instalați 12 piloni noi și montate 70 de becuri LED, eficiente din punct de vedere energetic.

Sistemul de iluminare a fost lansat pe 13 ianuarie curent, marcând sfârșitul sărbătorilor de iarnă prin colinde cântate de locuitorii celor două localități învecinate.

Podul are atât benzi pentru automobile, cât și trotuare, astfel pietonii beneficiind în special de acest proiect. Aproximativ 60 000 persoane din întreaga regiune vor putea circula în condiții de siguranță rutieră sporită, datorită iluminării simultane a întregului pod.

„Uniunea Europeană este încântată să finanțeze iluminarea acestui pod care leagă orașele gemene Rezina și Rîbnița. Dincolo de simbolul puternic al acestuia pentru Programul UE 'Măsuri de Promovare a Încrederii' cel mai important este beneficiul concret pentru cetățenii ambelor orașe, care vor traversa acum podul într-un mediu sigur. Asta înseamnă pentru Uniunea Europeană să creeze încredere prin vorbe și prin fapte", a declarat la inaugurarea iluminatului public, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

 „Acum e mult mai bine de trecut pe aici, chiar și noaptea târziu", a spus un muncitor din Rezina, angajat la o fabrică din Rîbnița.

Astfel, în 2019 au fost instalate corpuri de iluminat LED, cu un consum de circa cinci ori mai mic decât al becurilor tradiționale și care au o durată de viață garantată de 100 mii de ore (circa 25 de ani dacă sunt folosite câte 11 ore pe zi). Suma totală a investiției a constituit aproximativ 49 mii de euro, dintre care aproape 34 mii de euro – contribuția Uniunii Europene, și 15 mii de euro – cea a autorităților locale din Rezina.

Proiectul de iluminare a inclus și încercări fotometrice, datorită cărora pe pod nu vor fi pete întunecate.

Iluminarea podului peste Nistru, dintre orașele Rezina și Rîbnița este unul din cele 14 proiecte de infrastructură selectate prin concurs deschis și realizate prin intermediul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD, în perioada anilor 2019-2021.

În etapele anterioare ale Programului a fost reconstruită și echipată o secție a maternității din Rîbnița, precum și renovate câte o secție a spitalului raional și a celui de boli infecțioase din Rezina. În plus, au fost reparate școlile de șah din Rezina și Rîbnița.

Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii", implementat de PNUD contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Citeste tot despre: iluminat public, Nistru, pod, Rezina, Rîbnița, UE
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5304 0.7267%
USD USD 17.3188 0.3296%
RUB RUB 0.2408 -0.7420%
RON RON 4.0356 0.6811%
UAH UAH 0.6434 1.2431%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile