Logo Realitatea.md

Poliția ascunde informația despre implicarea în accident a mașinii lui Vlad Filat

29 Noiembrie 2014, 14:26 // Actualitate

Deși serviciul de presă al PLDM a anunțat că mașina liderului liberal democrat, Vlad Filat, a fost implicată într-un accident, Inspectoratul General de Poliție ascunde acest lucru. 

Astfel, potrivit poliției, în accidentul produs în jurul orelor 11:40 pe traseul Chișinău-Leușeni au fost implicate două automobile, și nu trei, așa cum a anunțat PLDM.

IPG mai anunță că accidentul a avut loc din cauza traseului umed și vizibilitatea redusă și au fost implicate două unități de transport de model Toyota și Volkswagen Touareg.

Potrivit Poliției, la volanul Volkswagenului se afla un locuitor al or. Cricova, de 40 de ani, care se deplasa din direcția Leușeni spre Chișinău și care s-a tamponat cu automobilul de model Toyota la volanul căruia se afla un locuitor al or. Stăuceni, de 33 de ani.

Alte detalii privind producerea accidentului oamenii legii nu oferă.

Amintim că, PLDM a emis un comunicat de presă în care a anunțat că automobilul în care acesta se Vlad Filat, precum şi o maşină de pază care îl însoţea, s-au tamponat cu un alt automobil, pe traseul Chişinău – Leuşeni

Potrivit unor informații, mașina în care se afla Vlad Filat este un Mercedes S-Class, iar cea în care se aflau bodyguarzii - Volkswagen Touareg.

Surse din poliție au declarat pentru Realitatea.md că mașina de pază a lui Vlad Filat ar fi ieșit în față, tamponându-se cu mașina care venea din sensul opus. Lovitura a fost, însă, atât de puternică încât Touareg-ul ar fi fost aruncat de pe carosabil, tamponându-se cu Merdecesul.

Medicul de gardă de la Urgență a declarat pentru Realitatea.md că doi angajați ai Serviciului Pază și Protecție de Stat, cu vârste de până la 35 de ani, sunt în secția reanimare. Cei doi au suferit traumatisme cranio-cerebrale.

De asemenea, a altă persoană a suferit un traumatism la picior. 

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2892 -0.5742%
USD USD 17.4444 -0.5564%
RUB RUB 0.2726 -0.7645%
RON RON 4.0366 -0.6938%
UAH UAH 0.7220 -0.5510%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile