Logo Realitatea.md

Poroșenko pentru CNN: Ucraina nu va permite Rusiei să decidă cum să utilizeze apele mării

08 Ianuarie 2019, 09:11 // În lume

Ucraina va continua să-și apere dreptul la Marea Azov și strâmtoarea Kerci. Ucraina nu va permite Federației Ruse să decidă cum Kievul să utilizeze Marea Azov. Declarațiile au fost făcute de președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, într-un interviu acordat pentru CNN Turk (Turcia).

Poroșenko a subliniat că Ucraina nu recunoaște ocupația Mării Azov și nici a strâmtorii Kerci. În același timp, Kievul va continua să insiste asupra dreptului internațional suprem privind utilizarea apelor, scrie RBC.ua.

„Asta pentru că Marea Azov este o zonă economică cu o activitate sporită în estul țării. Urăsc ideea că Rusia va decide pentru o Ucraină suverană și independentă modul în care ea va utiliza Marea Azov. Nu vom permite acest lucru”, a declarat președintele ucrainean.

Tot el a reiterat despre acțiunile militare ruse împotriva navelor ucrainene în apele neutre din Marea Neagră și capturarea marinarilor ucraineni.

„Astfel de acțiuni nu au avut loc doar în strâmtoarea Kerci. Trupele rusești cu drapelul Federației Ruse au atacat nava maritimă ucraineană, au deschis focul din arme cu calibru 30 mm fără vreun motiv, demarând o operațiune de asalt și provocând ucrainenii să răspundă”, a adăugat Petro Poroșenko.

Mai mult, oficialul a divulgat că autoritățile țării sale ar avea dovezi că atacul rușilor ar fi avut loc în zona neutră a apelor mării: „Avem video, interceptări audio, fotografii de pe satelit - avem de toate. Atacul a avut loc în zona neutră a Mării Negre, nu departe de Turcia, apropo”.

Sursa citată de Realitatea.md amintește că Ucraina s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) împotriva Federației Ruse în legătură cu cazul de mai sus: sechestrarea marinarilor ucraineni și a navelor în strâmtoarea Kerci.

CITEȘTE ȘI:

Rezoluție comună: Republica Moldova, Georgia și Ucraina condamnă acțiunile militare agresive ale Federației Ruse

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.5908 0.2133%
USD USD 17.2507 0.2132%
RUB RUB 0.2683 0.1493%
RON RON 4.1148 0.0365%
UAH UAH 0.6350 0.0788%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile