Logo Realitatea.md

Posibilitatea absolvenților din stânga Nistrului de a-și continua studiile peste hotare, discutată la Chișinău

24 Mai 2016, 10:13 // Actualitate

Apostilarea actelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ din localitățile de est ale Republicii Moldova a fost discutată ieri în cadrul unei noi ședințe a grupurilor de lucru pentru educație în procesul de reglementare transnistreană. La ședință au participat şi reprezentanţii politici de la Chişinău şi Tiraspol, Gheorghe Bălan şi Vitalii Ignatiev, precum și reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor/

foto: gov.md

Întrunirea a avut loc la sediul Misiunii OSCE din capitală unde părțile au continuat discuțiile pe marginea subiectului privind apostilarea actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ din stânga Nistrului.

Potrivit Biroului pentru reintegrare, în cadrul acesteia părțile au reuşit să avanseze în ceea ce vizează anumite aspecte de ordin tehnic, reiterând necesitatea excluderii elementelor de politizare şi a abordării prin prisma recomandărilor formulate de experţii europeni.

Ședința a fost una de continuare a întrunirii de pe 20 mai de la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol când grupul de lucru s-a întrunit în ședință după o perioadă îndelungată de timp. Atunci, pe agenda ședinței a fost același subiect, părțile menționând că soluţionarea acestei probleme ar contribui la creşterea mobilităţii educaţionale a tinerilor din regiunea transnistreană şi le-ar oferi posibilitatea de a-şi continua studiile în instituţiile de învăţămînt superior de peste hotare.

Consultările la acest subiect urmează să continue și la următoarea şedinţă a grupului de lucru menţionat.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3939 -0.3566%
USD USD 17.1712 -0.1262%
RUB RUB 0.2415 -0.5764%
RON RON 4.0053 -0.3830%
UAH UAH 0.6368 -0.2194%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile