Logo Realitatea.md

PPDA și-a trasat prioritățile. Năstase: PPDA își va urma modelul său de partid social – liberal (VIDEO)

17 Noiembrie 2019, 15:33 // Politica

Cosiliul Politic Național al  „Platformei Demnitate și Adevăr” (PPDA) a trasat aleșilor săi din Parlamentul țării sarcini clare în vederea păstrării unei coeziuni democratice, urmând să intensifice activitățile legislative pentru a elabora, adopta și promova legi de care cetățenii țării au nevoie prioritar.

Foto Simbol

Astfel, în special, Platforma Demnitate și Adevăr se va concentra asupra:

-continuarării investigării furtului miliardelor și controlului parlamentar asupra recuperării acestor bani de către agențiile statului angajate pentru acest scop (ARBI, Procuratură, SIS).

-revizuirea legii, care pune achitarea miliardelor pe umerii cetățenilor, care presupune ca organele statului să recupereze fondurile delapidate prin confiscarea și executarea silită a averilor făptuitorilor, nu prin dublarea suferinței poporului printr-un adevărat bir asupra oamenilor simpli,

-continuarea neabătută a reformei justiției, curățarea sistemului de elemente infracționale, atât în Procuratură, cât și în sistemul judecătoresc,

-promovarea politicilor care să asigure mai multe beneficii sociale populației cu venituri mici, a celor cu pensii sub nivelul subzistenței biologice, ajunși să trăiască un adevărat genocid social,

-susținerea producătorilor autohtoni cu instrumente de finanțare efectivă, nu doar cu promisiuni populiste, la care adăugăm combaterea contrabandei și a altor scheme ilicite de import,

-demonopolizarea economiei, scoaterea din circuit a rețelelor clientelare care sărăcesc consumatorul final și îmbogățesc grupurile de interese apropiate de actuala putere,

- dezvoltarea sectorului agroindustrial, în special prin atragerea de proiecte de procesare locală a produselor agricole (mica industrie locală), susținerea micului business,  principala forță regeneratoare a economiei naționale, față de care Platforma Demnitate și Adevăr are un atașament special și cu care vom intensifica colaborarea.

La nivelul activității sale în cadrul autorităților locale din municipiul Chișinău și suburbiile sale, Platforma Demnitate și Adevăr va munci și lupta pentru implementarea programului său și a Blocului ACUM, pentru transparentizarea proceselor decizionale, eliminarea corupției și a schemelor ilegale de delapidare a bunului public.

„Platforma DA va promova și susține proiectele de diversă natură benefice oamenilor. În regim de urgență vom insista pe aplicarea sistemului electronic de vot, pe inventarierea, înregistrarea și gestionarea riguroasă și eficientă a patrimoniului municipal, acumularea de fonduri interne și externe pentru dezvoltarea urbană, infrastructură, drumuri calitative, transport suficient și eficient, fluidizarea traficului, rezolvarea problemelor de mediu, medicină, educație, etc. Platforma Demnitate și Adevăr, în urma dezbaterilor consistente de astăzi, pornește pe calea unei necesare reforme interne de partid, o decizie matură, responsabilă, care va da rezultate în timpul cel mai apropiat”, a spus Andrei Năstase după ședința Consiliului Politic Național a partidului.

Scopul reformei pe care a anunțat-o astăzi Năstase, în cadrul formațiunii politice, este de a îmbunătăți mecanismele de planificare strategică, organizare și coordonare, comunicare și interacțiune cu cetățenii și aderenții acestora teritoriali.

„Ca un organism viu, orice partid trebuie să  evolueze, astfel încât funcțiile sale vitale să corespundă exigențelor tot mai mari care se cer din partea sa. Iată de ce Platforma Demnitate și Adevăr își va urma modelul său de partid social – liberal, axat pe valorile noastre tradiționale și familie, afiliat Partidului Popular European”, a conchis Năstase.

Amintim că, tot astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, după ședința Consiliului Național Politic a partidului, Andrei Năstase a declarat că, deputat al Blocului ACUM, Igor Munteanu, a fost ales vicepreședinte al Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” (PPDA).

Citeste tot despre: Andrei Năstase, PPDA; priorități
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4775 0.0000%
USD USD 17.4538 0.0000%
RUB RUB 0.2827 0.0000%
RON RON 4.0751 0.0000%
UAH UAH 0.7235 0.0000%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile