Logo Realitatea.md

Precizările Poliției Naționale față de protestul veteranilor din fața Parlamentului

16 Iulie 2020, 16:27 // Societate

Poliția Națională vine unele precizări în privința protestului de astăzi, organizat în fața parlamentului și Președinției de către un grup de veterani, care acuză oamenii legii că nu le-ar fi permis să se deplaseze tuturor protestatarilor din teritoriu, la Chișinău.

Foto: Andrei Mardari/Facebook

„Pe parcursul evenimentului public organizat, astăzi, de către mișcarea „Forța Veteranilor” au fost expuse acuzații de către participanți precum că Poliția a împiedicat deplasarea din localitățile țării către municipiul Chișinău a participanților la protest, oprind mijloacele de transport. În acest context, precizăm că, până la moment, la Poliție nu au parvenit adresări în acest sens. Totodată, vă îndemnăm să sesizați oamenii legii în cazul deținerii de probe privind acțiuni de zădărnicire a deplasării veteranilor pentru participare la evenimentul public sus indicat”, se precizează într-un comunicat al poliției.

Totodată, poliția „declară cu toată responsabilitatea că astfel de acțiuni nu au fost admise de către oamenii legii”, astfel sub nici o formă nu a fost afectat dreptul la libera circulație și la libertatea de exprimare a participanților la protestul organizat în fața Parlamentului.

Constatăm cu regret expunerea, în cadrul discursurilor, a chemărilor de destabilizare a ordinii publice, de incitare la ură națională, de blocare a traseelor naționale, precum și de jignire premeditată a onoarei și demnității organelor de ocrotire a normelor de drept. Comportamentul manifestat poartă un caracter provocator și este pasibil de răspundere conform legislației în vigoare, context în care Poliția atenționează asupra necesității revizuirii atitudinilor agresive și asigurării manifestării unui comportament în limita bunului simț și în strictă conformitate cu prevederile legale”, se mai precizează în comunicat.

Precizăm că, astăzi în fața Parlamentului, un grup de veterani au organizat un protest față de inacțiunile statului în cazul mai multor probleme sociale și de actualitate. Aceștia au remis deputaților o listă de revindecări și au solicitat demisia Guvernului Chicu și a șefului statului, Igor Dodon.

Citeste tot despre: Parlament, politia, precizări, protest, veterani
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7864 1.4006%
USD USD 16.7051 0.9512%
RUB RUB 0.2276 0.1320%
RON RON 4.0919 1.3750%
UAH UAH 0.6112 1.8836%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile