Logo Realitatea.md

Premieră în Canada: Un avion comercial a fost lovit de o dronă. Ce s-a întâmplat cu aeronava

16 Octombrie 2017, 10:53 // Tech

Un avion comercial a fost lovit de o dronă, săptămâna trecută, în apropierea aeroportului din Quebec, prima ciocnire de acest tip din Canada, a indicat duminică ministrul transporturilor, Marc Garneau, citat de AFP.

Foto: sputnik.by

Aparatul, un avion al companiei Skyjet care efectua un zbor intern, a fost atins în timp ce se apropia de aeroportul Jean-Lesage din Québec, dar a putut ateriza fără probleme.

„Este prima dată când are loc o coliziune între o dronă și o aeronavă comercială în Canada, iar eu sunt extrem de ușurat să știu că avionul a suferit doar daune minore și că a aterizat în deplină siguranță”, a declarat ministrul, într-un comunicat preluat de AFP.

Potrivit Journal de Québec, avionul, care transporta 6 pasageri și 2 membri ai echipajului, a fost lovit în aripa dreaptă în timp ce se afla la o altitudine de 450 metri și la aproximativ 3 km de aeroport, scrie Agerpres.

Compromiterea securității unei aeronave, le-a reamintit oficialul canadian utilizatorilor de drone, constituie o infracțiune care se pedepsește cu o amendă ce poate ajunge la 25.000 de dolari canadieni (13.500 euro) sau cu închisoarea, ori ambele.

El a arătat că, de la începutul anului, 1.596 de incidente legate de drone au fost semnalate ministerului canadian al transporturilor, dintre care 131 „îngrijorătoare din punctul de vedere al securității aeriene”.

Reglementarea legală în vigoare în Canada interzice zborul dronelor la peste 90 de metri înălțime și la cel puțin 5,5 km de un aeroport.

Citeste tot despre: avion comercial, Canada, drona
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4223 0.5222%
USD USD 17.6046 0.1388%
RUB RUB 0.2756 0.4007%
RON RON 4.0755 0.5155%
UAH UAH 0.7273 0.2481%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile