Logo Realitatea.md

Premierul Chicu: „Moldtelecom” și „Calea Ferată” nu se regăsesc în lista de privatizări

07 Februarie 2020, 07:53 // Economie

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, anunță că Agenția Proprietății Publice a făcut o evaluare a întreprinderilor de stat și a prezentat o listă cu cele care pot fi supuse procedurii de privatizare. Șeful cabinetului de miniștri susține că lista conține unele întreprinderi care deja de mult timp sunt propuse pentru de privatizare. Totodată, Ion Chicu anunță că „Moldtelecom” și „Calea Ferată din Moldova” nu se regăsesc în lista respectivă, dezmințind anumite speculații din spațiul public.

De asemenea, premierul declară că din această listă nu fac parte nici rețelele de distribuție a energiei, nici nodul hidraulic de la Costești. „Întreprinderi pe care noi le considerăm strategice nu se regăsesc în lista pentru privatizare. Acolo sunt întreprinderi care practică activități care nu corespund profilului statului”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „Acces direct”, potrivit IPN, de la postul NTV Moldova.

„A trecut sau n-a trecut momentul privatizării „Moldtelecom” eu nu vreau să mă expun. Tot timpul sunt pe piață conjuncturi care sunt mai bune sau mai puțin prielnice... Un moment bun pentru privatizare, dacă va trebui de privatizat, o să mai fie, acum nu este”, a explicat Ion Chicu.

Șeful cabinetului de miniștri susține că procedura de privatizare a întreprinderii „Metalferos” trebuie să fie transparentă, cu licitație. „Dacă nu anul acesta, atunci la anul trebuie privatizată. Acest activ nu trebuie să rămână în mâinile statului”, a adăugat premierul spunând că mai există și multe alte întreprinderi de stat care trebuie supuse privatizării.

A mai spus că în 2020 sunt planificate 700 de milioane de lei în buget din privatizări.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.2795%
USD USD 17.3920 -0.2792%
RUB RUB 0.2515 -0.7106%
RON RON 4.0272 -0.2551%
UAH UAH 0.6518 -0.2754%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile