Logo Realitatea.md

Premierul Valeriu Streleț, la raport după doar 41 de zile de aflare în funcție. 15 direcții de activitate (VIDEO)

10 Septembrie 2015, 11:42 // Politica

Premieră în Republica Moldova. Pentru prima dată în istoria țării, șeful unui Cabinet de miniștri vine cu un raport preliminar în fața opiniei publice nu după „o sută de zile de guvernare”, ci după doar 41. Premierul Valeriu Streleț a recunoscut că prezentarea prinvipalelor acțiuni ale Cabinetului de miniștri în cele șase săptămâni de la învestire a fost determinată de unele „circumstanțe cu caracter social-politic” din țară.

Potrivit șefului Cabinetului de miniștri, în această perioadă Guvernul s-a întrunit în șase ședințe în care a examinat circa 130 de subiecte. Totodată, au avut loc patru ședințe ale Comitetului național pentru stabilitate financiară, o ședință a Consiliului economic pe lângă prim-ministru, o ședință a Comisiei guvernamentale pentru Reintegrare și o ședință cu conducătorii autorităților executive de nivelul doi - președinții de raioane.

Valeriu Streleț a menționat că Guvernul s-a concentrat asupra a cel puțin 15 direcții principale de activitate, printre care:

  • Restabilirea bunelor relații cu partenerii de dezvoltare - întâlniri cu partenerii de dezvoltare relevanți, pregătirea pentru vizita FMI care urmează să înceapă la 22 septembrie;
  • Asanarea și stabilizarea sectorului financiar-bancar - procedura de lichidare a băncilor devalizate, selectarea companiilor care vor asigura următoarele etape de investigare a fraudei având ca obiectiv identificarea făptașilor, beneficiarilor, cât și sancționarea acestora și returnarea banilor;
  • Procesul de consolidare internă a țării - dialog și comunicare constructivă cu bașcanul și executivul de la Comrat, elaborarea unei concepții armponioase de dezvoltare a autonomiei;
  • Reconstituirea în nouă compoență a Consiliului național pentru participare - relansarea dialogului cu societatea civilă și includerea reprezentanților societății civile în colegiile ministerelor și altor entități centrale de specialitate;
  • Dialog constructiv cu mediul de afaceri, patronate, asociații ale producătorilor agricoli etc. - lichidarea restanțelor la subvențiile agricole pentru anul 2014, publicarea datelor deschise referitor la fondatorii întreprinderilor, eliminarea obligativității obținerii exatrasului pe suport fizic, excluderea obligativității deținerii ștampilei pentr agenții economici, ameliorarea activității ANSA, evitarea pericolului imediat de excludere a țării noastre din sistemul „Cartea Verde”;
  • Evaluarea legalității concesionării Aeroportului Chișinău și precondițiile de reziliere a contractului de concesionare - concluziile finale vor fi prezentate până pe 25 septembrie în baza raportului comisiei;
  • Impulsionarea procesului de Reintegrare a țării - convocarea Comisiei pentru Reintegrare după o pauză de aproape doi ani, pregătirea procesului de control comun al frontierei moldo-ucrainene și alte acțiuni de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului;
  • Confirmarea obiectivului strategic de integrare europeană a Republicii Moldova - actualizarea planului național de acțiuni pentru implementarea Acordului de asociere, planul de activitate al guvernului pentru perioada august 2015-decembrie 2016;
  • Asigurarea menținerii ritmicității plăților salariale și sociale în sectorul public până la finele anului curent și crearea premiselor unei construcții bugetare robuste pentru anul viitor - neadmiterea întârzierilor plăților salariale, sociale etc., transferarea proiectelor curente de investiții capitale din acest an pentru anul viitor pentru mai multe investiții în infrastructură, evaluarea carențelor din sistemul de finanțare a sectorului de sănătate publică și lansarea procesului de remediere a acestuia;
  • Concepția sistemului de plăți compensatorii adresate categoriilor social-vulnerabile afectate de creșterea tarifelor la resursele energetice și inflați - pregătirea acordării ajutoarelor pentru cetățeni, indiferent de deciziile viitoare ale ANRE, elborarea și actualizarea noii strategii anticorupție, promovarea unui pachet de inițiative în domeniul judecătoresc, pregătirea unui pachet de inițiative care vizează reformarea Comisiei Naționale pentru Integritate; 
  • Elaborarea concepției de consolidare a mecanismelor societății civile pentru asigurarea controlului civic asupra guvernării - crearea unei platforme actualizate pentru implemnentarea conceptului de Guvern deschis;
  • Identificarea soluțiilor de accelerare a construcției infrastructurii energetice alternative - gazoductul Ungheni-Chișinău și interconexiunea sudică pe energie electrică Isaccea-Vulcănești și linia de electricitate Vulcănești-Chișinău;
  • Identificarea precondițiilor de atragere a mai multor investiții în economie prin soluții de construcții a infrastructurii industriale - asigurarea unor condiții de către stat, construcția de hale, drumuri, conexiuni;
  • Analizarea principalelor direcții de reformă în domeniul Administrației Publice - probleme sistemice din sistemul APL care riscă să devină periculoase în viitorul apropiat, aprofundarea descentralizării APL și perspectiva pregătirii elaborării reformei teritorial-administrative;
  • Pregătirea pentru ședința comună a Guvernului Moldovei și României din data de 22 septembrie, la Tulcea.

Întrebat de ce a decis să iasă cu un raport preliminar după doar 41 de zile de guvernare, primul-ministru a spus: „Suntem într-un moment de cumpănă și atunci când se tensionează situația, se anunță eventuale intenții ca Guvernul să fie demis, noi trebuie să calmăm societatea per ansamblu, pentru că marea majoritate a cetățenilor nu-și doresc demisii și ei vor să fie siguri că Guvernul a reușit să facă câte ceva și țintește un obiectiv de activitate în continuare fără a pune în discuție problema demisiilor”.

„Sper ca următorul raport, la o sută de zile, să fie mult mai consistent, ca rezultatele raportate să fie cu adevărat aducătoare de o viață mai bună pentru toată lumea. Cele ce le-am reușit până în prezent, doar au creat o serie de premise și platforme care trebuie să le dezvoltăm în continuare”, a conchis premierul Valeriu Streleț.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.2332 0.1427%
USD USD 17.4562 0.2297%
RUB RUB 0.2725 -0.1100%
RON RON 4.0386 0.1091%
UAH UAH 0.7133 0.2953%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile