Logo Realitatea.md

Președintele AȘM, Gheorghe Duca și soția sa, din nou în vizorul procurorilor. Urmărirea penală pe numele lor ar putea fi reluată

16 Februarie 2017, 18:24 // Societate

Preşedintele Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, şi soţia sa, Maria Duca, ar putea fi cercetaţi penal. Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei a obligat Procuratura Anticorupţie să reia urmărirea penală pe numele soţilor Duca, anulând decizia din 29 decembrie 2016, a şefului Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, privind neînceperea urmăririi penale, scrie Crime Moldova, prezentând și o copie a deciziei magistraților.

Potrivit textului deciziei, instanţa a constatat că ofiţerul de urmărire penală şi procurorii nu au întreprins măsurile necesare de elucidare pe deplin a circumstanţelor cauzei. Acuzaţia împotriva soţilor Duca a fost adusă de un angajat al sistemului, Ilie Donică, care a contestat în instanţă refuzul Procuraturii de a porni dosar penal.

Amintim că la finele lunii ianuarie, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susținea că președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorhe Duca, ar putea fi demis în curând. Mai mult, potrivit șefului statului, pe lângă problemele de integritate, Duca ar mai avea și probleme penale.

„Vreți să inițiez demisia lui?! Eu am inițiat demisia lui Duca când eram deputat și dacă credeți că am renunțat la această idee... eu nu am renunțat la ea. Eu cunosc despre decizii (n. red. - deciziile Curții Supreme de Justiție) și nu doar acestea. Sunt și multe altele, inclusiv, din câte cunosc eu cauze penale, referitor la această persoană.

De aceea, eu cred că această greșeală va fi în curând reparată. Greșeală - mă refer la prezența domnului Duca în fruntea Academiei de Științe.”

Totuși, de când au fost făcute declarațiile, acțiuni nu au fost întreprinse în acest sens.

Veniturile lui Gheorghe Duca fost sub ”lupa” procurorilor anticorupție și a Comisiei Naționale de Integritate. Tot CNI a mai spus că Gheroghe Duca s-ar afla în conflicte de interese fiind în postura de președinte al Academiei de Științe, iar soția sa - în postura de rector al Academiei.

Acesta a chemat în judecată CNI. Cererea lui nu a fost accepată de Judecătoria Rîșcani. Aceeași decizie a fost menținută și de Curtea de Apel, iar ulterior, de Curtea Supremă de Justiție.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.7469 -0.0294%
USD USD 17.5708 -0.2600%
RUB RUB 0.2790 -0.2503%
RON RON 4.1736 -0.0287%
UAH UAH 0.6793 0.4584%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile