Logo Realitatea.md

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu noul ambasador al SUA în Moldova. Ce au discutat

08 Noiembrie 2018, 08:24 // Politica

Statele Unite ale Americii sunt partenerul strategic al Republicii Moldova, iar cooperarea pe toate domeniile de interes comun trebuie în continuare dezvoltată. Despre aceasta a discutat președintele Parlamentului, Andrian Candu, la întrevederea cu noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Dereck Hogan.

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii despre evoluțiile interne din Republica Moldova și cele din regiune, precum și riscurile de imixiune externă în contextul viitoarelor alegeri parlamentare.

Președintele Parlamentului a subliniat determinarea autorităților de a asigura desfăşurarea unor alegeri libere şi transparente. În acest scop, autoritățile au întreprins și vor continua să întreprindă acțiuni menite să asigure corectitudinea procesului electoral, care presupune inclusiv reguli și șanse egale pentru toți candidații.

În context, Andrian Candu a menționat raportul Comisiei juridice, numiri și imunități, care vizează alegerile din capitală, precum și investigația parlamentară legată de Fundația "Open Dialog". 

Speakerul a remarcat intensificarea cooperării la nivel interparlamentar dintre Republica Moldova şi SUA. Pe parcursul anului curent, dialogul interparlamentar a fost valorificat prin intermediul întrevederilor din cadrul Departamentului de Stat, Trezoreriei și Congresului SUA, precum și Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Anul acesta, în Congresul și Senatul SUA au fost înregistrate rezoluții pentru Moldova. 

CITEȘTE ȘI:

(VIDEO) Noul ambasador al SUA în R. Moldova transmite PRIMUL mesaj în limba română, în care își povestește istoria vieții

Citeste tot despre: Andrian Candu, întrevedere, SUA
CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3862 0.3754%
USD USD 17.1083 0.2073%
RUB RUB 0.2587 0.7399%
RON RON 4.1557 0.3744%
UAH UAH 0.6154 0.1465%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile