Logo Realitatea.md

Preţul carburanţilor va fi stabilit o dată în trei luni: Modificările legislative au fost publicate în Monitorul Oficial

03 August 2018, 14:32 // Economie

Prețurile plafon pentru carburanţi vor fi stabilite o dată în trei luni. Modificările legislative au fost publicate, astăzi, în Monitorul Oficial. Până în prezent, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) stabilea noile preţuri o dată la două săptămâni. 

Proiectul în cauză vine să modifice și să completeze art. 4 alin. (4) al Legii privind piaţa produselor petroliere nr. 461 din 30.07.2001, prin extinderea perioadei pentru stabilirea de către Agenția Naţională pentru Reglementare în Energetică a prețurilor plafon, de la 2 săptămâni la 1 trimestru. Totuși, ANRE va putea interveni și pe parcursul celor trei luni, în cazul devierilor de 10% ale cotațiilor medii Platts, care duc la majorarea sau la micșorarea prețurilor plafon pentru carburant.

Totodată, ANRE va fi obligată să micșoreze prețurile dacă devierile cotațiilor duc la diminuarea acestora, dar le poate majora numai la solicitarea agenților economici.

Modificarea legii a fost aprobată de Parlament, pe 20 iulie curent. Inițiativa aparține deputatului neafiliat Vladimir Cernat. 

În prezent, prețul pentru un litru de benzină Premium-95 costă 19,01 lei, iar motorină - 16,89 lei.

VEZI ȘI:

Votat de Parlament: ANRE va aproba prețurile plafon pentru carburanți odată la trei luni

Deputații au discutat cu directorul ANRE despre mecanismul de formare a prețurilor la produsele petroliere. La ce concluzii au ajuns (VIDEO)

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3507 0.4897%
USD USD 17.4143 -0.2926%
RUB RUB 0.2721 0.1104%
RON RON 4.0695 0.4864%
UAH UAH 0.7026 -0.1137%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile