Logo Realitatea.md

Prima Casă: Alte 11 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție

21 Septembrie 2020, 12:06 // Economie

Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4942 locuințe. Alte 11 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens.

Foto: pixabay.com

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,49 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,24 miliarde lei.

Din 4942 beneficiari, 3405 sunt familii, iar 1537 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 717 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1870– în cadrul programului Prima Casă 3, 423 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 1 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 22,66 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 6,72 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 14,15 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,77 milioane lei.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,18 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 598,46 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 4626 sunt amplasate în zonele urbane, iar 316 - în zonele rurale. 4539 locuințe procurate sunt apartamente, iar 403 - case de locuit individuale.

Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.9904 -0.6738%
USD USD 17.0326 0.0446%
RUB RUB 0.2175 -2.2911%
RON RON 4.0999 -0.7288%
UAH UAH 0.6002 -0.1663%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile