Logo Realitatea.md

Prima mare licitație pentru lucrurile lui Kobe Bryant. Care sunt preferatele fanilor

24 Aprilie 2020, 14:29 // SPORT

Obiectele memorabile ce au aparținut jucătorului american de baschet Kobe Bryant, fostul star al echipei Los Angeles Lakers, vor fi scoase la licitație. Până pe 16 mai, pot fi adjudecate cele aproape 100 de articole care i-au aparținut legendarului baschetbalist mort în urmă cu trei luni, pe 26 ianuarie, în urma unui accident de elicopter.

Goldin Auction este compania care organizează licitația obiectelor ce au aparținut lui Kobe Bryant, colecția fiind disponibilă online până pe 16 mai.

Colecția de aproape 100 de articole oferite în cadrul licitaţiei include și pantofii sport purtaţi de „Black Mamba” în finalele NBA, precum și un inel de campion, pe care îl deținuse inițial Pam Bryant, mama jucătorului de baschet.

Inelul de aur de 14 carate, cu opt diamante gravate cu numele lui Bryant, pentru a reprezenta recordul selecţionatei Statelor Unite la Jocurile Olimpice din 2012, care a câştigat toate cele 8 meciuri disputate în în drumul către medalia de aur este unul dintre cele mai importante obiecte licitate.

Organizatorii licitației spun că valoarea fiecărui obiect vândut ar putea varia între 500 şi 100.000 de dolari. Cea mai mare ofertă de până acum este de 28.000 de dolari pentru o pereche de pantofi Adidas de culoare neagră, pe care Bryant a purtat-o în finala NBA din 2001, împotriva echipei Philadelphia 76ers.

Pentru inelul de campion, cea mai mare ofertă primită este de aproape 20.000 de dolari, dar mai sunt aproape trei săptămâni până la sfârșitul licitației.

Potrivit ESPN, în 2013, compania Goldin Auction s-a mai implicat în licitații de obiecte achiziționate de la mama lui Bryant.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4009 -0.4801%
USD USD 17.6277 -0.3758%
RUB RUB 0.2486 -0.4405%
RON RON 4.0060 -0.4572%
UAH UAH 0.6555 -0.0457%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile