Logo Realitatea.md

Prima ședință a Guvernului Chicu, la care urma să participe și Dodon, a fost anulată

15 Noiembrie 2019, 07:37 // Actualitate

Prima ședință a Guvernului Chicu fixată pentru vineri, 15 noiembrie, la ora 08:00 a fost anulată. Un anunț în acest sens a parvenit în adresa redacției de la Serviciul de presă cu jumătate de oră înainte de evenimentul propriu-zis.

Motivul nu a fost specificat, dar urmează să-l aflăm pe parcursul zilei.

Amintim că, la această ședință, urma să fie prezent și președintele țării, Igor Dodon. Deocamdată, nici motivul interferenței acestuia în activitatea noului Cabinet de miniștri rămâne o taină, or mai bine-zis oficial o taină, pentru că Ion Chicu a fost propus la funcța de prim-ministru anume de șeful statului.

Și dacă Igor Dodon a fost împotrivă ca Maia Sandu, fosta prim-ministră să preselecteze candidații la funcția de procuror general - printr-o modificare de Lege a Procuraturii pentru care și-a asumat răspundere politică în fața Parlamentului și a fost demisă împreună cu Cabinetul său de miniștri cu votul a 63 de deputați socialiști și democrați - pe motiv că Executivul ar interveni în actul justiției; atunci nu vede o problemă că Președinția interveni în actul puterii executive.

Dodon vrea să controleze direct Guvernul? Le-a înaintat miniștrilor o foaie de parcurs, iar mâine va participa la ședința Executivului (VIDEO)

Este de menționat că ieri, după depunerea jurământului, Ion Chicu a fost prezentat de către Igor Dodon Cabinetului de miniștri. Anterior, primul a fost membru al Consiliului de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Ulterior, a activat în calitate de ministru al Finanțelor în Guvernul condus de actualul deputat democrat Pavel Filip, după care a fost numit în funcția de consilier prezidențial pe domeniul finanțelor publice.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.3855 0.0315%
USD USD 17.4778 -0.1753%
RUB RUB 0.2737 -0.0730%
RON RON 4.0577 0.0074%
UAH UAH 0.7329 0.0546%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile