Logo Realitatea.md

Primar cu tupeu. CSJ a declarat inadmisibil recursul primarului satului Singureni privind chemarea în judecată a ANI

31 Octombrie 2019, 17:04 // Societate

Autoritatea Națională de Integritate a obținut câștig de cauză în dosarul primarului satului Singureni, raionul Rîșcani, care a atacat și a chemat în judecată ANI, în procedura contenciosului administrativ, după ce inspectorii de integritate au depistat conflict de interese nesoluționat între acesta și fiul său, fiind ulterior, sancționat de către instituție.

Foto: deschide.md

Astfel, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, la 30 octombrie curent, a declarat inadmisibil recursul depus de Virgil Moloșag, primar al satului Singureni, raionul Rîșcani.

Acesta a depus anterior cerere de chemare în judecată, în procedura contenciosului administrativ, împotriva Autorității Naționale de Integritate cu privire la anularea actului de constatare al ANI prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Primarul nu declarase și nu soluționase conflictele de interese în care s-a aflat în calitate de președinte al Comisiei de licitație cu strigare și reducere în cadrul ședințelor, având interes personal rezultat din relația sa cu persoana apropiată fiul său.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central, cererea de chemare în judecată a ANI a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul depus de Virgil Moloșag împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău.

De asemenea, la 30 octombrie, Curtea Supremă de Justiție, a dispus prin încheiere irevocabilă, declararea inadmisibilă a recursului depus de Virgil Moloșag.

Astfel, actul de constatare al Autorității Naționale de Integritate a rămas definitiv și irevocabil.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.4833 -0.2795%
USD USD 17.3920 -0.2792%
RUB RUB 0.2515 -0.7106%
RON RON 4.0272 -0.2551%
UAH UAH 0.6518 -0.2754%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile