Logo Realitatea.md

Primărița comunei Boșcana riscă să fie demisă, după ce a semnat contracte cu soțul și fiul ei

15 Iulie 2020, 10:57 // Societate

Primărița comunei Boșcana, raionul Criuleni, Svetlana Racul, riscă să fie demisă și să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică și mandat de primar, pentru o perioadă de 3 ani, după ce a admis conflicte de interese, raportate la șoțul și fiul acesteia.

Foto: Svetlana Racul/Facebook

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința primăriței, care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unor contracte cu membrii familiei sale.

În ianuarie 2016, Svetlana Racul, aflându-se în exercitarea funcției de demnitate publică, ar fi încheiat cu soțul mai multe contracte care vizau utilizarea unui automobil al acestuia, de către Primăria comunei, fapt confirmat de materialele din dosar.

Potrivit actului, inspectorul de integritate a constatat că, deși automobilul era folosit cu titlu gratuit, din contul Primăriei au fost utilizate mijloace financiare pentru întreținerea și efectuarea reparației acestuia. Astfel, în perioada anilor 2016 - 2019 au fost emise un șir de ordine de plată de către Primărie, a căror valoare estimativă oscilau între 150 și 10 mii lei, sume care au fost cheltuite pentru reparația automobilului, procurarea combustibilului, plata asigurărilor și  achitarea taxelor de folosire a drumurilor.

Suplimentar, în aprilie 2016, primărița ar fi admis consumarea unui conflict de interese și cu fiul ei, cu care ar fi semnat un contract pentru achiziționarea unor servicii de valoare mică, însă, la scurt timp, Svetlana Racul, a reziliat contractul, pe motiv că ar fi înțeles conflictul de interese în care se afla. Totuși, această acțiune nu scutește alesul local de răspundere juridică, susține ANI.

În rezultatul acestor acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că, primăriță – exercitând funcția de primar, având interes personal, rezultat din relațiile sale cu persoanele apropiate: soțul și fiul, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, manifestat prin nedeclararea în termenul legal al conflictelor de interese în care s-a aflat, cu admiterea consumării acestora prin încheierea/semnarea unor acte administrative și juridice cu aceștia.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru demiterea primarului din funcție. Primarul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică și mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi înclus și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contecios administrativ.

CURS VALUTAR BNM
EUR EUR 19.6172 -0.3135%
USD USD 16.5952 -0.1234%
RUB RUB 0.2257 -0.1769%
RON RON 4.0556 -0.3391%
UAH UAH 0.6004 0.0667%
Vezi si alte valute
CELE MAI CITITE 30 zile 7 zile